Cât costă să naști la clinica privată din Constanța, unde Mădălina și-a adus pe lume primul copil. Tânăra de 29 de ani a murit după ce a fost transferată la Spitalul Județean

Cât costă să naști la clinica privată din Constanța, unde Mădălina și-a adus pe lume primul copil. Tânăra de 29 de ani a murit după ce a fost transferată la Spitalul Județean
Mădălina a murit la 29 de ani/ Sursa foto: Facebook

Moartea Mădălinei, tânăra polițistă din Giurgiu care s-a stins din viață după naștere, a surprins o țară întreagă. Deși era din Giurgiu, ea a ales să meargă la un spital privat din Constanța. Este vorba despre aceeași clinică, unde a și Carmen Grebenișan și-a adus pe lume băiețelul. Află, în articol, cât costă o naștere acolo, dar și ce servicii sunt incluse în pachet!

Marți, 7 octombrie, au apărut primele probleme pentru Mădălina. A venit la spital, în jurul orei 13:00, cu dureri și sângerări, dar a refuzat internarea. Ea a revenit spre seară, când deja era în travaliu. Inițial, totul părea să decurgă bine. Tânăra a născut și chiar a stat cu bebelușul său la piept un sfert de oră. Ulterior, a început calvarul. Reprezentanții clinicii private din Constanța au transmis un comunicat oficial în care au precizat că polițista a avut o hemoragie puternică şi a fost nevoie să i se înlăture uterul.

Ce prețuri sunt la clinica privată, unde a născut Mădălina

Prețul unei nașteri la clinica privată la care a apelat Mădălina pornește de la 1.000 de euro, fie că vorbim despre cea pe cale naturală, în apă sau prin cezariană., potrivit site-ului oficial al unității medicale. Totuși, costurile pot crește în funcție de serviciile alese.

Spre exemplu, femeile care suferă de diferite boli cu transmitere sexuală trebuie să adauge încă 200 de euro în plus. De asemenea, dacă vor să fie însoțite și să beneficieze și de moașă privată, viitoarele mămici sunt nevoite să mai scoată din buzunar în total, 1.500 de euro. Cele care aleg doar una dintre cele două opțiuni vor avea de achitat 1.300 de euro.

Deși prețurile sunt în euro, plata se face la internare, în lei, la cursul BNR din ziua respectivă. Pachetul pentru nașterea naturală include două zile de spitalizare, iar cel pentru cezariană 3 zile. Iată de ce alte servicii beneficiază mămicile!

  • consultații, investigații, tratamente și monitorizare post-partum,
  • rahianestezie (anestezia generală se plătește separat),
  • analize pentru mamă și copil,
  • medicamente, consumabile, cazare și masă (3 mese/zi),
  • vaccinuri pentru nou-născut (în limita stocului DSP),
  • consiliere în alăptare, screening metabolic, documentele pentru declararea copilului.

De asemenea, există câteva servicii suplimentare care se plătesc separat, în funcție de ceea ce își doresc pacientele. Iată care sunt costurile!

  • Monitorizare postanestezică: 1000 lei/zi;
  • Zi de spitalizare suplimentară: 600 lei/zi;
  • Zi de spitalizare NVDC: 1000 lei/zi;
  • Pachet însoțitor: 350 lei (asistare + test) + 500 lei/zi (cazare, masă);
  • Anestezie peridurală: 300 euro;
  • Anestezie generală: 350 euro;
  • Moașă: 300 euro;
  • Terapie intensivă neonatologie: 1000 lei/zi;
  • Supraveghere nou-născut sănătos, la cerere: 300 lei/zi;
  • Supraveghere nou-născut cu monitorizare: 600 lei/zi;
  • Montare cercei: 300 lei;
  • Recoltare celule stem: 500 lei;
  • Naștere naturală cu vacuum: 500 lei;
  • Consiliere psihologică: 300 lei/ședință;
  • Consultații interdisciplinare: 500 lei;

Carmen Grebenișan a ales același spital privat din Constanța

Mai multe influencerițe au ales să nască la clinica privată din Constanța. Printre acestea se numără și Carmen Grebenișan, care tocmai ce a adus pe lume un băiețel perfect sănătos. Recent, creatoarea de conținut a dezvăluit și costurile pe care le-a suportat.

„Am achitat 5.000 de lei la internare și la externare restul costurilor, adică undeva la 4.800 – 4.900 de lei. Cam 2.000 de euro total”, a spus Carmen Grebenișan pe Instagram.

Carmen Grebenișan a dezvăluit costurile nașterii/ Sursa foto: Instagram

La câteva zile de la tragedie, soțul Mădălinei a vorbit despre cele întâmplate. Bărbatul a povestit că Mădălina s-ar fi lăsat convinsă să nască la această clinică de mai mulți influenceri pe care îi urmărea în mediul online.

„Sincer să fiu, mai mult soția urmărind diferiți influenceri români, în special femei care nășteau pe aici și promovau… S-a orientat, a văzut că este un spital ok, am zis să mergem și noi să vedem despre ce este vorba ca totul să fie în regulă. Am fost zilnic la spital, la fiecare contracție, la fiecare vizită medicală să fie totul sub control”, a spus soțul Mădălinei pentru Știrile Pro TV.

Citește și: Soțul Mădălinei, tânăra din Giurgiu care a murit după ce a născut, face dezvăluiri tulburătoare. Ce s-a întâmplat în noaptea tragediei: ”De atunci a început calvarul!”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Luna Nouă în Scorpion, pe 9 noiembrie: ce nu mai merită să duci după tine și cum îți faci curaj să începi altfel? Previziuni pentru toate zodiile
Click.ro
Luna Nouă în Scorpion, pe 9 noiembrie: ce nu mai merită să duci după tine și cum îți faci curaj să începi altfel? Previziuni pentru toate zodiile
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi pescari după nouă ore în ocean, la zeci de kilometri de ţărm
Digi24
Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi pescari după nouă ore în ocean, la zeci de kilometri de ţărm
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă Lidl: aparat Silvercrest pentru iaurt redus cu 25% prin aplicație
go4it.ro
Ofertă Lidl: aparat Silvercrest pentru iaurt redus cu 25% prin aplicație
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Cum a ajuns Gigi Becali pe lista neagră a celui mai periculos infractor român din străinătate. Patronul FCSB intrase în război pentru cel mai bun prieten al său
Gandul.ro
Cum a ajuns Gigi Becali pe lista neagră a celui mai periculos infractor român din străinătate. Patronul FCSB intrase în război pentru cel mai bun prieten al său
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!