Caz incredibil în județul Neamț. O femeie a primit un “cadou” neobișnuit de la fostul soț. Supărat că partenera sa de viață a părăsit căminul conjugal, acesta i-a adus în fața casei crucea mamei sale, decedată în 2017.
Un bărbat în vârstă de 51 de ani din județul Neamț este cercetat pentru profanare de morminte după ce a furat crucea soacrei sale dintr-un cimitir și i-a dus-o soției sale. Bărbatul a vrut să se răzbune pe femeie după ce aceasta ar fi plecat de acasă.
Caz șocant în Nemțisor, județul Neamț, după ce o femeie s-a trezit în fața casei cu un „cadou” de la fostul soț, crucea mamei sale, decedată în anul 2017. Individul a furat crucea din cimitir și a transportat-o acasă cu mașina, acesta neavând permis de conducere.
„La data de 12 octombrie a.c., în jurul orelor 10:35, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, în fața locuinței sale, din localitatea Nemțișor, a fost identificată o cruce funerară. În baza sesizării ne-am deplasat la fața locului fiind identificată o cruce din lemn, a unei persoane decedate în anul 2017.Din verificările efectuate s-a stabilit faptul persoana defunctă este înhumată în cimitirul unei parohii, din localitatea Stânca, iar în noaptea de 11 spre 12 octombrie a.c., ginerele acesteia, un bărbat în vârstă de 51 de ani, s-ar fi deplasat în cimitir, de unde ar fi luat crucea de la mormântul defunctei, după care a transportat-o cu autoturismul personal, în localitatea Nemțișor, pentru a se răzbuna pe soția sa, care a părăsit domiciliul comun, locuind în proximitatea locului în care a fost abandonată crucea”, a transmis IPJ Neamţ.
Mai mult decât atât, oamenii legii au transmis că femeia decedată era înhumată în cimitirul unei parohii din localitatea Stânca, iar în noaptea de 11 spre 12 octombrie ginerele acesteia a mers acolo și a furat crucea. Polițiștii au deschis un dosar penal pentu săvârșirea infracțiunilor de profanare de cadavre sau morminte, dar și conducerea unui vehicul fără să dețină permis de conducere.
„Din verificările efectuate s-a stabilit faptul persoana defunctă este înhumată în cimitirul unei parohii, din localitatea Stânca, iar în noaptea de 11 spre 12 octombrie a.c., ginerele acesteia, un bărbat în vârstă de 51 de ani, s-ar fi deplasat în cimitir, de unde ar fi luat crucea de la mormântul defunctei, după care a transportat-o cu autoturismul personal, în localitatea Nemțișor, pentru a se răzbuna pe soția sa, care a părăsit domiciliul comun, locuind în proximitatea locului în care a fost abandonată crucea. Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat”, se arată în comunicatul IPJ.