Acasă » Exclusiv » Alina Crișan, un nou capitol fără Direcția 5. Ce a făcut-o pe artistă să renunțe la colaborare: “Decizia nu a fost una bruscă” | EXCLUSIV

Alina Crișan, un nou capitol fără Direcția 5. Ce a făcut-o pe artistă să renunțe la colaborare: “Decizia nu a fost una bruscă” | EXCLUSIV

De: Andreea Archip 24/10/2025 | 17:39
Alina Crișan, un nou capitol fără Direcția 5. Ce a făcut-o pe artistă să renunțe la colaborare: “Decizia nu a fost una bruscă” | EXCLUSIV

După ani întregi în care a fost vocea feminină din piesele Direcția 5 și a bătut țara în lung și-n lat cu celebra trupă, Alina Crișan a decis că a venit timpul să facă o schimbare radicală. În interviul exclusiv pentru CANCAN.RO, artista a oferit detalii despre noul început pe plan muzical, relația cu foștii săi colegi, dar și despre bărbatul care îi oferă echilibru în viața de zi cu zi. Mai mult, Alina nu a renunțat la dorința de a deveni mamă.

Alina Crișan și-a făcut botezul în showbiz în urmă cu peste două decenii. Pe vremea aceea era liceană și a fost cooptată în formația ASIA după un amplu concurs național. Muzica a fost o constantă în viața ei. După colaborarea cu Direcția 5, cântăreața și-a dorit o carieră solo și a lansat deja prima piesă – O viață și o zi.

Alina Crișan: Decizia nu a fost una bruscă”

CANCAN.RO: Toamna asta a adus o schimbare pe plan muzical, mai exact ți-ai dorit o carieră solo. De ce ai ales să faci acest pas?

Alina Crișan: Pentru ca acum mă simt cu adevărat pregătită. A fost nevoie de timp si curaj ca să ajung aici. Decizia nu a fost una bruscă, ci o etapă firească, care a venit natural după tot ce am trăit și învățat în toți anii de scenă.

CANCAN.RO: Vei continua și colaborarea cu Direcția 5?

Alina Crișan: Deocamdată mă concentrez pe cariera mea solo, pentru că simt că e nevoie de timp si implicare totală. Cu siguranță vom mai colabora pe viitor, dar acum prioritatea mea este proiectul personal.

După colaborarea cu Direcția 5, Alina Crișan vrea o carieră solo

CANCAN.RO: Ce fel de piese vei aborda? Sunt inspirate din viața ta?

Alina Crișan: O să cânt ceea ce simt. Sunt într-o perioadă în care îmi dau voie să experimentez și să mă descopăr, să caut sunetul care mă reprezintă cel mai bine. Sunt deschisă tuturor stilurilor muzicale, atâta timp cât muzica vine din suflet și spune ceva sincer, nu pentru ca trebuie sau pentru că se poartă.

Alina Crișan: “Mă susține în tot ceea ce fac”

CANCAN.RO: Un nou început pe plan muzical, dar pe plan personal cum ești?

Alina Crișan: Pe plan personal sunt într-un moment bun. Simt că am evoluat mult în ultima perioadă, că m-am schimbat și am învățat să privesc lucrurile altfel. Este o etapă în care mă descopăr, îmi dau voie să experimentez și să construiesc pas cu pas un drum care să mă reprezinte.

CANCAN.RO: Cum s-a adaptat iubitul tău la viața ta în lumina reflectoarelor: concerte, evenimente, emisiuni?

Alina Crișan: Cred că e important ca, atunci când ești artist și ești mereu pe drumuri, să ai lângă tine un om care te înțelege și te susține. Eu am parte de sprijin și echilibru, iar pentru mine asta contează cel mai mult. Mă susține în tot ceea ce fac, da!

CANCAN.RO: Aveți în plan un bebeluș? Te simți pregătită să devii mamă?

Alina Crișan: Cred că fiecare lucru vine la momentul potrivit. Deocamdată mă concentrez pe partea profesională, dar îmi doresc ca, atunci când va fi timpul, să trăiesc și bucuria asta cu inima deschisă.

CANCAN.RO: Se poate spune că ai experiență cu copiii datorită celor doi nepoți.

Alina Crișan: Ei sunt cea mai mare bucurie. Lângă ei mă deconectez de tot, îmi dau energia de care am nevoie și mă încarcă mereu cu iubire și optimism. Din păcate îi văd rar, pentru că ei sunt la Reșița și eu la București, dar îmi fac mereu timp să dau o fugă să îi văd și să îi iubesc.

NU RATA: Lena Enache face “victime” sub ochii soțului! Gabi Enache, martorul multor scene: „Știe ce are acasă”

CITEȘTE ȘI: Show-ul ”Reginei audienței”, în impas! „Super-starul” Mihai Bendeac a eșuat la Antena 1. Ședință de urgență, după un start ratat!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×