Acasă » Exclusiv » Cel mai cunoscut manechin al României a recidivat. Fosta iubită și-a făcut curaj să vorbească: “Abuzurile erau din cauza furiei lui”

Cel mai cunoscut manechin al României a recidivat. Fosta iubită și-a făcut curaj să vorbească: “Abuzurile erau din cauza furiei lui”

De: Andrei Iovan 06/11/2025 | 23:40

Modelul Andre Bîrleanu se află, din nou, în centrul atenției. În trecut, a fost acuzat de fostele iubite că a fost violent, printre care și manechinul Cezara Tomenco și fosta lui soție, fotomodelul Eloise Fonte. La sfârșitul lunii septembrie 2023, a fost arestat pentru că și-a sechestrat și bătut fosta iubită. A fost eliberat și plasat în arest la domiciliu, iar acum, o nouă victimă își spune povestea, în exclusivitate pentru CANCAN.RO. Tânăra mărturisește că a trăit un adevărat coșmar timp de aproximativ un an de zile, cât au fost împreună. Atenție, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional! 

Cristina este fosta iubită a modelului Andre Bîrleanu, care și-a făcut curaj să vorbească despre ce a trăit în perioada în care se afla într-o relație cu el. Deși el nu se afla la prima abatere, fosta parteneră a sperat, așa cum spune chiar ea, că va reuși să îl schimbe, cu iubire și blândețe.

Andre Bîrleanu, din nou în centrul unui scandal. sursă – social media

Certurile dintre ei au luat amploare, iar totul a culminat în momentul în care el a refuzat să îi dea înapoi cheile apartamentului pe care ea îl deține. A fost abuzată atât verbal, cât și fizic, a depus plângere la poliție, iar acum, se desfășoară un proces în acest sens.

Fosta iubită a lui Andre Bîrleanu: „Am ajuns să îmi acopăr urmele de pe corp”

După o perioadă de timp în care a fost martor tăcut, Cristina a decis că lucrurile trebuie să se schimbe. Declarațiile ei sunt emoționante și ridică, deopotrivă, un semnal de alarmă pentru femeile care se află în situații similare.

El a stat la mine în casă cam 3 luni de zile. A fost agresiv cu mine atât verbal, cât și fizic. Aceste episoade au început ușor, așa cum începe orice relație toxică, puțin câte puțin. Abuzurile erau din cauza furiei lui. Îl deranja tot, găsea tot felul de motive. Mie mi s-a părut incredibil că în instanță, avocata lui, din oficiu, a spus că el nu are unde să se ducă și să părăsesc eu casa mea. Dacă eu, ca femeie, trebuie să-mi părăsesc casa ca să stea un bărbat care mă abuzează fizic și emoțional, din toate punctele de vedere, e incredibil. Mie mi-a fost frică o bună perioadă de timp, am fost martor tăcut, nu e ca și cum un an de zile a fost totul doar lapte și miere, iar acum m-am trezit eu, din senin, să iau măsuri. Eu, personal, am ajuns să nu mă mai văd eu pe mine, am ajuns să îmi acopăr urmele de pe corp, să mă retrag, să fac anumite lucruri doar pentru că el mă consuma. Eu știu că el mai are și alte situații, din trecut.

Cristina, fosta iubită a lui Andre Bîrleanu.

El spunea că eu consum substanțe interzise, așa a declarat, și că am avut eu o reacție deplasată, am sărit la el la bătaie, tot felul de aberații. În perioada în care locuiam împreună, totul a culminat cu o ceartă aparent banală. Noi ne-am dus să cumpărăm pâine și să scoatem cățeii afară, iar când am ieșit din magazin, a început să mă insulte, asta pentru că și-a schimbat el deodată ideile, că sunt eu incapabilă să iau chifle pentru câini. De aici a plecat totul. A început să mă înjure, i-am spus și eu niște lucruri, lucruri adevărate până la urmă. Are 47 de ani și stă pe spatele meu, până la urmă. Eu nu sunt vreo miliardară, sunt un om de rând, un om care a iubit un alt om, crezând că iubirea și blândețea o să-l facă viu. Eu îmi doresc să fiu vocea unei femei care a ieșit dintr-o relație abuzatorie. Eu vreau să le dau curaj și altor femei să facă lucrurile astea, să își spună povestea. Nu vreau să-l defăimez pe el, vreau să spun prin ce am trecut, a declarat fosta iubită a lui Andre Bîrleanu, Cristina, pentru CANCAN.RO.

„El își făcea arestul la domiciliu acasă la ea”

Una dintre persoanele care au susținut-o pe Cristina este președinta asociației Mama – nucleul societății, creată pentru victime, împotriva violenței domestice.

Noi am înființat o asociație pentru victime, împotriva violenței domestice, iar ea era prietenă cu una dintre fondatoare. Eu am mers și am susținut-o pe ea la proces, pentru că era foarte speriată. M-am împrietenit ulterior cu victima, ea nu a avut curajul să facă plângere, pentru că se temea de el, îi era și milă, se afla în acest ciclu toxic, de la sindromul salvatorului. El a mai apărut în presă cu niște situații similare. Ea l-a primit la ea în casă, pentru că s-a îndrăgostit, ca el să-și facă arestul la domiciliu, la ea. El a abuzat-o, a bătut-o, abuzurile au fost de foarte multe feluri. Ea, în ultimă fază, a sunat la poliție atunci când el nu mai voia să-i dea cheile de la apartament, apartamentul fiind proprietatea ei personală. El voia să o lase cumva în stradă, ei s-au certat, iar ea a sunt atunci la poliție și a cerut evacuarea lui din apartament, el neavând domiciliul acolo, doar locuia. Dar actele de violență au început la scurt timp de la debutul relației lor. E un om foarte periculos, a declarat Henriete Burlacu Monica, președinta asociației Mama – nucleul societății.

CITEȘTE ȘI: BREAKING | Modelul Andre Bîrleanu, arestat în Capitală după ce ar fi sechestrat, bătut și violat o tânără

NU RATA: Nici propriul tată nu-l apără pe Andre Bîrleanu. Fotomodelul este acuzat că ar fi violat o fată. „E incalificabil. Îmi pare rău pentru el”

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×