Dr. Cristian Andrei este unul dintre cei mai cunoscuți psihoterapeuți din România, iar acum se află în mijlocul unui scandal uriaș. De-a lungul timpului, acesta a apărut în numeroase emisiuni și a vorbit despre activitatea sa. Însă puțin sunt cei care știu detalii despre viața sa personală. Tatăl acestuia a făcut închisoare de două ori. Care este motivul?
Dr. Cristian Andrei este în mijlocul unui scandal de proporții. De mai bine de 20 de ani, aceasta este promovat drept unul dintre cei mai cunoscuți psihoterapeuți din România, însă nu ar avea niciun atestat emis de Colegiul Psihologilor. Mai mult, două foste paciente îl acuză de hărțuire în timpul ședințelor de terapie (Vezi mai multe detalii AICI).
Dr. Cristian Andrei este de multă vreme în lumina reflectoarelor. Însă nu multe se știu despre viața sa personală. În cadrul unui interviu mai vechi, acesta a vorbit despre copilăria și familia lui. Specialist în neuropsihiatria copilului și a adolescentului, spunea că perioada copilăriei joacă un rol crucial în formarea unui om, iar el a avut parte de o copilărie cât se poate de fericită.
„Analizând copilăria ta, îți dai seama care este definiția fericirii, o definiție personală a fericirii, a punctului de reper în viața ta. În ceea ce privește copilăria mea, lucrurile sunt extraordinare. Doresc o astfel de copilărie tuturor oamenilor care încă nu și-au trăit viața”, spunea Dr. Cristian Andrei.
Acesta s-a născut undeva lângă Târgoviște, într-o familie iubitoare. Părinții săi au fost oameni muncitori, care au fost însă marginalizați din cauza faptului că tatăl său a făcut închisoare politică.
„Da (n.r. s-a născut lângă Târgoviște), într-un loc foarte frumos, este primul val de dealuri care stă cu fața către Câmpia Română și dealul pe care se afla livada părinților mei, unde am copilărit, se afla umăr-în-umăr cu dealul pe care se afla mânăstirea în care se afla capul lui Mihai Viteazul. Este un loc cu multă istorie. Pe văile pe care mergeam în copilărie sunt multe cruci de piatră, multe semne ale istoriei de pe vremea lui Petru Cercel și Mihai Viteazul.
Oameni nu chiar simpli (n.r. părinții), dar care nu au ajuns în păturile superioare ale societății pentru că tatăl meu a făcut închisoare politică, având un frate care a simpatizat cu legionarii. Îmi aduc aminte că povestea de prin închisorile comuniștilor despre oameni pe care și astăzi încercăm să-i redescoperim. Din cauza acestui handicap politic, ideologic, a trebuit să fiu destul de rău privit, din punct de vedere al autorității locale. Și părinții mei erau destul de marginalizați”, mărturisea Cristian Andrei.
Tatăl lui Cristian Andrei a ajuns de două ori la închisoare, din motive politice, iar asta a făcut ca toate lucrurile să fie mult mai grele pentru familia acestuia.
„Mama a trebuit să rămână acasă și să ne crească pe mine și pe sora mea. A fost casnică. Inițial, cred că a cochetat cu PMR-ul – Partidul Muncitoresc Român, dar, nefiind compatibilă cu trecutul de dreapta al tatălui meu, a trebuit să renunțe și așa a rămas acasă.
Eu nu mă născusem (n.r. când tatăl a intrat la închisoare). Tata a făcut de două ori închisoare, la a doua se născuse deja sora mea mai mare. Lui îi era rușine și cred că îi era și frică să vorbească despre asta. Fratele lui mai mare, cel care fusese legionar, avea un curaj teribil, vorbea pe stradă despre regii României, despre Antonescu… nu aveau ce să-i mai facă după ce făcuse atâta închisoare politică. Acest unchi îmi povestea despre el și tatăl meu, despre cât au pătimit, despre cum au sperat… e o poveste pe care puțini copii puteau să o audă pe vremea lui Ceaușescu”, declara Cristian Andrei.
De asemenea, dr. Cristian Andrei mai mărturisea că părinții lui și-au dorit ca ambii copii să devină medici. Așa că pentru acesta nu a fost greu atunci când și-a ales meseria, iar încă din clasa a VII-a a decis ce profesie va avea.
„Încă din clasa a VII-a știam că voi fi medic. Poate că se adunaseră cam multe cărți în bibliotecă din zona renascentistă, din zona umanismului în general, și am început să încerc să înțeleg cum gândesc oamenii. Aveam propriile teorii pe care le dezvoltam în acea livada, unde acum, după 50 de ani, încerc să mă mut din nou. Atunci m-am decis să combin această psihologie cu cultura pe care încercam să o acumulez, mai ales despre Leonardo Da Vinci, a cărui copilărie m-a fascinat. Am vrut să fac această specialitate încă de când am dat la facultate și am mers după ea.
Medic psihiatru am vrut să devin. Părinții nu au avut de spus ceva asupra specialității, ei și-au dorit să aibă ambii copii medici. Suntem medici amândoi. Eu am vrut să-mi trăiesc copilăria sub toate aspectele ei și de aceea m-a interesat pediatria și apoi psihiatria copilului și a adolescentului. De aici a pornit tot”, mai spunea dr. Cristian Andrei.
Câte calorii are coliva, de fapt. Mihaela Bilic a făcut calculul: „Noroc că nu o consumăm prea des”