Fotbalistul care a mers la divorț cu lista amanților soției sale! S-a făcut de râs la tribunal, dar a enumerat toți bărbații celebri cu care a fost înșelat

Procesul de divorț dintre fotbalistul Mauro Icardi, în vârstă de 32 de ani, și impresara Wanda Nara, de 38 de ani, a debutat cu o primă înfățișare tensionată.

Atacantul argentinian s-a prezentat la tribunal cu o listă de nume ale unor bărbați despre care susține că ar fi avut relații cu soția sa, în timpul mariajului lor.

Acuzaţii incendiare în divorțtul dintre Mauro şi Wanda

Conflictul dintre cei doi continuă să se intensifice. Wanda Nara solicită custodia celor două fiice pe care le are împreună cu Icardi și o pensie alimentară consistentă, în valoare de 500.000 de euro. Disputa juridică se anunță una de durată, având în vedere acuzațiile reciproce și tensiunile dintre foștii parteneri.

mauro icardi

Mauro Icarci și Wanda Nara/ sursă foto: Instagram

Potrivit publicației Tribuna.com, pe lista prezentată de Icardi apar nume sonore. Printre acestea se află rapperul L-Gente, cu care Wanda Nara a recunoscut că a avut o relație, dar numai după separarea oficială de fotbalist. În plus, lista ar include și fotbaliștii Keita Balde și Federico Fazio.

Wanda Nara a confirmat că a avut o legătură cu Keita Balde, însă a subliniat că aceasta s-a produs după despărțirea de Icardi. În ceea ce îl privește pe Federico Fazio, impresara a negat categoric orice legătură:

„Nu-l cunosc, e o minciună! E prima dată când îi văd fața. Avocatul meu se va ocupa de asta!”.

Despărţire cu scandal după zece ani de căsnicie

Situația s-a complicat și mai mult după ce Mauro Icardi și-a oficializat relația cu actrița China Suarez. Reacția Wandei Nara nu a întârziat să apară, fiind una extrem de dură. Jurnalistul Guido Zaffora, apropiat al impresarei, a dezvăluit cuvintele acesteia:

„China Suarez și-a dorit mereu viața mea, iar acum a reușit”.

Relația dintre Mauro Icardi și Wanda Nara a avut încă de la început un caracter controversat. În perioada în care cei doi s-au apropiat, Wanda era căsătorită cu Maxi Lopez, cel mai bun prieten al lui Icardi. Povestea a stârnit un scandal uriaș în lumea fotbalului, deoarece Lopez și Icardi erau colegi de echipă la Sampdoria.

Astfel, divorțul dintre Icardi și Nara nu reprezintă doar o ruptură personală, ci și continuarea unei povești tumultuoase care a început cu un scandal de proporții. Acuzațiile de infidelitate, cererile financiare și implicarea unor nume celebre din muzică și fotbal transformă acest proces într-unul urmărit cu mare interes de presa internațională.

Numărul mare de declarații contradictorii și tensiunile dintre cei doi protagoniști sugerează că lupta juridică va fi una de lungă durată, cu posibile dezvăluiri suplimentare care ar putea să atragă și mai mult atenția publicului.

CITEŞTE ŞI: Divorț-ȘOC în lumea fotbalului! Și-au spus ADIO cu scandal, după 10 ani de căsnicie

Divorț cu mare scandal în sport! Soția fotbalistului, prinsă că i-a cumpărat amantului ROLEXURI + de ce a înșelat

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată și cu ce se ocupă în prezent Dana, prima soție a lui Dan Petrescu. După 10 ani de căsnicie, antrenorul a fost înșelat cu Radu Niculescu
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată și cu ce se ocupă în prezent Dana, prima soție a lui Dan Petrescu. După 10 ani de căsnicie, antrenorul a fost înșelat cu Radu Niculescu
Jurnalista din Albania care a înnebunit fanii! Fosta Miss va transmite de la Craiova – Egnatia
Prosport.ro
Jurnalista din Albania care a înnebunit fanii! Fosta Miss va transmite de la Craiova – Egnatia
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Bombă culinară la nunta Cristinei Bâtlan! Ce preparate speciale au primit invitații la petrecerea de lux
Click.ro
Bombă culinară la nunta Cristinei Bâtlan! Ce preparate speciale au primit invitații la petrecerea de lux
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Digi 24
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Cine l-a „EXECUTAT” pe Călin Georgescu? Andrei Marga, fost ministru de Externe, aruncă „NUCLEARA”!
Gandul.ro
Cine l-a „EXECUTAT” pe Călin Georgescu? Andrei Marga, fost ministru de Externe, aruncă „NUCLEARA”!
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia