Leo de la Roșiori i-a făcut toate poftele soției la mall. După „uraganul” Manuela s-a așternut liniștea în familie

Leo de la Roșiori pare că a lăsat definitiv trecutul în urmă! Manelistul, unul dintre cele mai cunoscute nume din industrie la ora actuală, a fost surprins recent de CANCAN.RO la cumpărături, alături de soția sa și de unul dintre copiii lor. Relaxați și zâmbitori, cei doi au afișat imaginea unei familii unite, semn că scandalurile de altădată nu mai fac parte din prezentul lor. Și nu a fost vorba despre un simplu episod, dar despre toate acestea povestim în rândurile de mai jos.

Leo de la Roșiori demonstrează că furtunile din trecut nu au reușit să îi destrame familia. În pragul sărbătorilor de iarnă, manelistul a fost surprins la mall, în timp ce lua magazinele la rând în căutare de cadouri pentru cei dragi.

Îmbrăcat lejer, cu un tricou gri și palton închis la culoare, Leo și-a făcut loc în agendă și s-a ocupat personal cumpărături. La un moment dat, artistul compara două hanorace, dar pentru că nu era atât de sigur pe care să-l aleagă i-a cerut părerea soției, semn că deciziile importante se iau în familie. Micuța, prinsă de mână ba de tată, ba de mamă, a fost în centrul atenției pe tot parcursul sesiunii de shopping.

Leo de la Roșiori, alături de soție și fiica lor

Soția lui Leo, discretă și elegantă, părea că nu dorește să iasă prea mult în evidență. Dar din imagini se poate observa cu ușurință că cei doi sunt mai apropiați ca niciodată, iar după toate cele întâmplate au ajuns la acel echilibru pe care puțini îl mai credeau posibil.

Soția lui Leo de la Roșiori a trecut peste escapada manelistului

Și nu e puțin lucru, dacă ne amintim scandalul uriaș care le-a zguduit relația, în momentul în care s-a aflat că manelistul a avut o relație extraconjugală cu Manuela Oprișiu, relație din care a rezultat și o fetiță. Un episod dureros, intens mediatizat, care părea, la vremea respectivă, imposibil de depășit.

Totuși, prezentul arată altfel. Leo și soția lui au ales să treacă peste episodul controversat, iar apariția lor recentă demonstrează că au decis să meargă mai departe împreună. Restul e… CANCAN!

CITEȘTE ȘI: Există viață și după Leo de la Roșiori! Ce s-a ales de Manuela Oprișiu și fiica pe care o are cu manelistul după separarea de acesta

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Click.ro
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Digi 24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Digi24
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
Promotor.ro
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Siegfried Mureșan prezintă lista completă a miniștrilor alături de care își formează Guvernul. Câți au fost și subalternii lui Bolojan. Câte ministere îi revin fiecărui partid
Gandul.ro
Siegfried Mureșan prezintă lista completă a miniștrilor alături de care își formează Guvernul. Câți au fost și subalternii lui Bolojan. Câte ministere îi revin fiecărui partid
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
Mediafax Italia
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate