Trage rău curentul la mall! Dana Săvuică defilează ca la 20 de ani, mai ceva ca pe catwalk

Dana Săvuică (55 de ani), fost fotomodel, realizatoare de emisiuni TV, se respectă! Mai nou se spune chiar că 55 e noul 35, iar Dana Săvuică pare să fie dovada. Cum se păstrează Dana Săvuică atât de tânără? Imaginile obținute de CANCAN.RO ne dau indicii foarte importante!

Dana Săvuică strălucește în continuare, chiar și la 55 de ani, și asta aici la București, nu a trebuit să plece din țară ca să fie fericită, cum fac alții. A fost prima româncă pe coperta revistei Playboy, în 1999, pentru că era într-adevăr una dintre cele mai sexy românce. Se cunoaște mâna mamei Zina Dumitrescu! Dar cum se menține Dana Săvuică așa fresh?

Dana Săvuică defilează ca la 20 de ani, prin mall

În primul rând, merge pe jos într-un ritm foarte alert. Abia mai putem ține pasul! Mai ales că Dana Săvuică are niște picioare extrem de lungi, ca orice fotomodel de succes. Probabil că în ritmul acesta face nu 10.000, ci 30.000 de pași pe zi. Cu siguranță ar termina un semimaraton în mai puțin de două ore și jumătate, în asemenea ritm.

Dana Săvuică defilează ca pe podium

În al doilea rând, Dana Săvuică poartă o haină de blană pestriță, cu alb-negru, care ne duce cu gândul la haina pe care și-o dorea Cruella de Vil. O haină de blană e ușoară și te protejează foarte bine de curent, lucru pe care românii și de altfel toți balcanicii mai în vârstă îl cunosc foarte bine.

În al treilea rând, și probabil cel mai important, Dana Săvuică rămâne tânără prin activitățile pe care le are și mai ales prin mindsetul ei. Adică în mall nu se duce să stea jos la food court și să înfulece un falafel sa o înghețată, cum fac cei mai mulți ”turiști” de mall. Nu, Dana Săvuică e tot în zona în care activa acum 30 de ani, pe modeling. Intră în magazinul Nissa, probabil să probeze ceva. Psihologic, această activitate tinerească o ajută să rămână în continuare tânără și optimistă.

NU RATA: Dana Săvuică nu e supărată deloc pe fiica ei, chiar dacă… A trădat-o! ”Nu a vrut să facă asta!”

CITEȘTE ȘI: Dana Săvuică și Dana Sota distrug mituri: „După o anumită vârstă se spune că ești trecută” | EXCLUSIV

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!