De Crăciun, Azteca și iubita lui, Dana au ales să facă un remix interesant! Nu vorbim aici despre vreo piesă, ci despre modul în care au ales să petreacă sărbătorile. Trapperul a vrut să împace pe toată lumea, așa că vizitele s-au împărțit, ba la familia lui, ba la părinții Danei. CANCAN.RO a stat de vorbă cu artistul, care ne-a dezvăluit și ce planuri are de revelion. Se lasă cu distracție maximă!
Îi știți, nu mai au nevoie de nicio prezentare, sunt unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de la noi, care fac furori pe social media. O fi el băiatul rău al trappului românesc, dar când vine vorba de frumoasa lui iubită, lucrurile se schimbă radical.

Nu știe cu ce să o mai răsfețe, așa că și de data aceasta, i-a pus o vorbă bună Moșului, care a fost generos. Ca de fiecare dată, de altfel. Chiar Azteca recunoaște că în fiecare an îi face „cadouri puternice” iubitei sale.
Dacă de Crăciun am înțeles cum a stat situația, să vedem ce planuri au cei doi de revelion, pentru că noaptea dintre ani se apropie cu pași repezi. Azteca și Dana vor pleca la Londra, nu în vreo escapadă romantică în doi, ci cu o gașcă uriașă. Și când spunem uriașă, chiar nu e vreo exagerare. Tot familionul, mulți prieteni, să fie toată lumea prezentă atunci când va începe numărătoarea inversă.
De Crăciun am stat cu familia, ca de obicei. Ne-am văzut și cu familia Danei și cu ai mei. Avem planuri pentru revelion, plecăm la Londra. Vom sta acolo până după revelion. Mergem să ne relaxăm, cu toții, toți prietenii, familia, socrii mei, frații Danei, mama, sora mea, prieteni. Chiar suntem o gașcă mare, vreo 20-50. A venit Moșul și la Dana, evident. Îi iau în fiecare an cadouri puternice. Sunt multe cadouri pe care i le-am făcut și mă bucur să o văd fericită, a declarat Azteca pentru CANCAN.RO.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.