Bucurie mare în familia emisiunii Mireasa de la Antena 1. Liliana și Teo, concurenții din sezonul 11 al producției, urmează să devină părinți pentru prima dată. Cei doi au dat vestea pe o rețea de socializare, iar mesajul lor a stârnit un val de reacții acide.
Liliana și Teo, finaliștii sezonului 11 al emisiunii Mireasa urmează să devină părinți pentru prima dată. Vestea vine într-un moment delicat în viața lui Teo, la doar câteva luni de când și-a condus tatăl pe ultimul drum.
Cei doi au făcut anunțul pe o rețea de socializare, însă postarea lor a stârnit un val de reacții negative: „Povestea noastră continuă… în trei”, a scris fosta concurentă în descrierea imaginilor publicate pe contul ei de Instagram. În cele două fotografii viitoarea mămică apare alături de Teo, la un restaurant, sărutându-se, și cu două pahare de vin pe masa lor.

Așa cum era de așteptat, din cauza paharului de vin din dreptul Lilianei, cei mai vigilenți dintre utilizatori au taxat-o pe viitoarea mămică: „Bei alcool când ești gravidă?”, a scris un utilizator. În timp ce altcineva a scris: „E gravidă, nu e bolnavă. Gustă și ea din pahar, nu bea cu kilu”.
Teo și Liliana au fost al cincilea cuplu care s-a logodit în sezonul 11 al emisiunii Mireasa. Cei doi s-au logodit într-un cadru de poveste, când telespectatorii au rămas impresionați de gestul lui Teo. Acesta a îngenuncheat în fața iubitei sale și i-a făcut o declarație de dragoste: ”Mi-a mai rămas un singur lucru de spus. Vrei să fii soția mea pentru tot restul vieții?”, a întrebat Teo.
Răspunsul nu a întârziat să apară: „Da! Vreau! Vreau! Vreau. Din doi cred că am format o singură persoană!”, a spus Liliana. „Chiar mă faci cel mai fericit!”. a completat Teo.
Divorț neașteptat la Mireasa! Cei doi foști concurenți și-au spus adio: „Ne-am despărțit”