După ce și-a încercat norocul în Spania, unde a lucrat în mai multe domenii timp de 17 ani, George s-a întors în România, locul unde și-a îndeplinit cea mai mare dorință. Încă de mic a visat la o carieră în haină militară.
Povestea de viață a soldatului George a impresionat o întreagă comunitate de tineri. După ce a finalizat învățământul liceal în Spania, românul a lucrat timp de 17 ani în diverse domenii: IT, mecanică industrială și telecomunicații, însă tot timpul a simțit lipsa satisfacției depline la locul de muncă.
Departe de familie, prieteni și cei dragi, românul nu a încetat nicio clipă să spere că va reveni pe meleaguri natale. Și așa a fost. După 17 ani în străinătate, cu o carieră profesională stabilă și în plină ascensiune în Spania, George Zoltoreanu a lăsat totul baltă și s-a întors în România, locul de care nu mai are de gând să plece prea curând.
George a revenit în România pentru a-și urma visul. Încă de la o vârstă fragedă și-a dorit să devină militar, vis pentru care a muncit din greu și care s-a materializat exact cum și-a imaginat. A pornit la drum ca soldat gradat profesionist, apoi a urmat cursurile Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri ”Basarab I” de la Pitești.

În prezent, George activează în cadrul Regimentului 307 Infanterie Marină ”Heracleea” din Babadag, Tulcea. De asemenea, este comandant de grupă în Batalionul Multinațional al operației EUFOR ALTHEA din Bosnia și Herțegovina.
„Îmi pare rău că nu m-am întors acasă în urmă cu 10 ani. Muncesc de la 18 ani, dar doar aici am simțit că sunt exact acolo unde trebuie să fiu. Mă străduiesc în fiecare zi să dau ce am mai bun și să nu dezamăgesc – nici superiorii mei, dar mai ales subordonații. Îmi lipsește îmbrățișarea fiului meu și vocea lui spunând „Tati!”, dar știu că tot ce fac acum e pentru el. Să fie mândru de mine”, a spus George Zoltoreanu, notează Armata României.
Vrând să fie un exemplu și o inspirație pentru tinerii la început de carieră militară, George și-a propus să le insufle propriile credinți și principii despre meseria care i-a schimbat radical viața.
„Le spun mereu tinerilor să privească cu încredere spre armată. E o carieră în care pot construi un viitor stabil, un viitor stabil și plin de oportunități, într-un mediu în care disciplina, camaraderia și dezvoltarea personală merge mână în mână”, a concluzionat George.