A murit fiica secretă a lui Freddie Mercury. Cine a fost „Bibi” și ce boală rară a avut

A murit fiica secretă a lui Freddie Mercury. Cine a fost „Bibi” și ce boală rară a avut
Sursa foto: Profimedia

Familia fiicei secrete a lui Freddie Mercury a anunțat joi că aceasta a murit la vârsta de 48 de ani. Potrivit presei britanice, solistul trupei Queen o numea „Bibi” pe fiica sa, despre care opinia publică a aflat abia recent.

Autoarea Lesley Ann Jones a dezvăluit existența ei în cartea „Love, Freddie”, publicată vara trecută, amintește Daily Mail. Lesley a dezvăluit joi că Freddie o numea și „tezaurul” său și „mica sa broscuță”. Piesele Queen „Bijou” și „Don’t Try So Hard” au fost scrise despre Bibi, a declarat ea.

Văduvul ei, Thomas, a contactat presa pentru a spune că aceasta a decedat „în pace, după o lungă luptă cu un cancer rar la coloana vertebrală, lăsând în urmă doi fii în vârstă de nouă și șapte ani”.

„B este acum alături de tatăl ei iubit și iubitor, în lumea gândurilor. Cenușa ei a fost împrăștiată în vânt peste Alpi”, a transmis soțul acesteia.

Cine a fost „fiica ascunsă” a lui Freddie Mercury

La rândul său, Lesley Ann Jones a spus:

„Sunt devastată de pierderea acestei femei care mi-a devenit prietenă apropiată, care venise la mine cu un scop altruist: să-i dea la o parte pe toți cei care au avut mână liberă cu povestea lui Freddie timp de 32 de ani, să le conteste minciunile și rescrierea vieții sale și să dezvăluie adevărul.”

Ea a mai spus că colegii trupei Queen, familia lui Freddie și partenera de lungă durată, Mary Austin, știau despre Bibi, dar nu i-au dezvăluit niciodată public existența. Autoarea a spus că boala lui B a apărut când aceasta era copil.

„Acesta este adevăratul motiv pentru care familia s-a mutat destul de des, pentru a putea accesa cel mai bun tratament la momentul respectiv pentru cordom: o formă rară de cancer spinal care avea să o omoare”, a dezvăluit ea.

Cordomul este o tumoră osoasă rară, cu creștere lentă, care se formează la nivelul coloanei vertebrale sau al bazei craniului.

CITEȘTE ȘI:

Hoții români care au speriat Anglia. Au început să spargă casele localnicilor în mai puțin de o zi de când au ajuns în Regat

Șoferii care își vor reînnoi permisul la fiecare 3 ani. Atenție, români din Marea Britanie!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Click.ro
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă Lidl: aparat Silvercrest pentru iaurt redus cu 25% prin aplicație
go4it.ro
Ofertă Lidl: aparat Silvercrest pentru iaurt redus cu 25% prin aplicație
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
George Simion anunță în exclusivitate pentru Gândul ce pregătește AUR pentru mitingul de susținere a lui Călin Georgescu. Liderul AUR dezminte că a invitat la protest reprezentanți ai AfD, „dar e posibil să vină și ei”
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!