Întrucât conflictele din întreaga lume nu dau semne că se vor sfârși în curând, se vorbește mult despre un război nuclear pe scena internațională.
Iar în cazul unui război nuclear, se pare că unele țări sunt mai bine pregătite decât altele. O explozie nucleară și efectele sale ar produce efecte devastatoare rapid, dar ar avea și un impact masiv asupra aprovizionării cu alimente, având în vedere schimbările pe care le-ar provoca atmosferei, suprafeței Pământului, oceanelor și capacității de a comercializa alimente la nivel internațional, scrie Newsweek.
Aproximativ 6,7 miliarde de oameni ar muri de foame, conform unui model studiat anterior de Nature Food, o revistă de cercetare privind producția alimentară.
Printre țările care nu ar înregistra nicio pierdere a populației se numără Argentina, Brazilia, Uruguay, Paraguay, Costa Rica, Panama, Haiti, Australia, Islanda și Oman, conform studiului.
În aceste regiuni, „consumul de alimente poate susține activitatea fizică actuală din țara respectivă”. Acest lucru este opus părților lumii care ar muri din cauza foametei, care includ SUA, Canada, cea mai mare parte a Europei, inclusiv România, dar și Rusia.
Există unele națiuni care nu ar suferi de foamete, dar care ar înregistra o reducere a aportului caloric până la un punct în care „ar determina oamenii să slăbească și ar putea fi susținută doar activitatea fizică de tip sedentar”.
În acest scenariu, care prezintă situația globală la un an după declanșarea unui război nuclear, 312 milioane de oameni ar muri în SUA din cauza foametei, adică 98% din populație. România ar pierde 99% din populație, potrivit simulării. În afară de Islanda, țările europene care ar rezista cel mai bine într-un război nuclear ar fi Irlanda și Cipru, dar și ele ar pierde peste 70% din populație.
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, un aliat apropiat al lui Vladimir Putin, a spus că noua rachetă pe care Rusia a testat-o în Ucraina este imposibil de doborât de sistemele de apărare antiaeriană ale Occidentului și poate să lovească orice capitală europeană în doar câteva minute, mai notează sursa citată.
CITEȘTE ȘI:
Kiefer Sutherland a fost arestat. Ce acuzații îi aduc polițiștii actorului