Orașul din România în care s-au născut cei mai mulți copii în 2025. Record de nașteri într-o lună

Orașul din România în care s-au născut cei mai mulți copii în 2025. Record de nașteri într-o lună

În Iași se nasc cei mai mulți copii, conform datelor oficiale. Aici au venit pe lume, în 2025, 6.808 copii, dintre care 51,6% băieți și 48,4% fete, și nu s-au înregistrat foarte multe decese. Orașul este urmat în top de Timiș, Cluj și Ilfov.

Un moment de vârf în 2025 a fost luna septembrie, când au venit pe lume 683 de copii. Chiar și numele nou-născuților pare ales pe sprânceană.

În privința preferințelor, Iașul rămâne fidel prenumelor tradiționale. Multe familii își botează copiii cu numele Andrei, avem aici 461 de alegeri, urmat de Gabriel cu 299 și Ștefan cu 277. Matei, Alexandru, Luca, David, Nicolas, Ioan și Mihai sunt alte nume clasice care câștigă teren. La fete, Maria rămâne de departe cel mai ultilizat, cu 858 de alegeri. Elena și Ioana se numără, de asemenea, printre preferințe. Andreea, Sofia, Anastasia, Teodora, Gabriela, Ștefania și Alexandra nu lipsesc din poveste, conform Ziarului de Iași.

Femeile din Europa, codașe în clasament

Europa și unele părți ale Asiei de Est înregistrează un număr relativ scăzut de nașteri din cauza îmbătrânirii populației și a fertilității scăzute.

Cu peste 178.000 de nașteri înregistrate în 2025, România ocupă locul 88 în lume. Țara noastră este depășită la numărul de nașteri de mai multe țări în care există conflicte sau războaie. Germania, Marea Britanie, Franța și Italia înregistrează fiecare mai puțin de 750.000 de nașteri anual.

De ce amână româncele momentul în care devin mame

Românii se decid tot mai greu să devină părinți. Potrivit Institutului Național de Statistică, vârsta medie la care femeile se gândesc să facă un copil a crescut cu peste cinci ani, numai în ultimele trei decenii. Ele își doresc o anumită stabilitate înainte de a face acest pas și pun pe primul loc cariera. Bărbații se văd tați tot mai târziu, când trec de 35 de ani. Lipsa unui minim ajutor din partea statului pare că atârnă greu în această balanță. Situația tot mai grea din țară, cu taxe mărite și impozite majorate, ar putea înfrâna, de asemenea, acest proces.

Situația se schimbă radical în India și în China. India deține supremația, cu peste 23 de milioane de nașteri estimate în 2025. China urmează cu aproximativ 8,7 milioane de nașteri, în ciuda deceniilor în care fertilitatea a scăzut.

Citește și: Insula pustie care caută doi angajați din aprilie până în octombrie. Se oferă salariu, cazare și mâncare

Citește și: Cât trebuie să plătească Ilie Bolojan impozit pentru un apartament și o casă. Cât achită pentru cele două proprietăți

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Familia Clejanilor, din nou în atenție! Mesaj neașteptat după o perioadă tensionată: „Să asculte de tatăl lui și va fi bine!”
Click.ro
Familia Clejanilor, din nou în atenție! Mesaj neașteptat după o perioadă tensionată: „Să asculte de tatăl lui și va fi bine!”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia