Acasă » Știri » Carlota Ferreira, un colț de Portugalie la FCSB și un sprijin necesar pentru Andre Duarte

Carlota Ferreira, un colț de Portugalie la FCSB și un sprijin necesar pentru Andre Duarte

De: Paul Hangerli 02/02/2026 | 08:30
Carlota Ferreira, un colț de Portugalie la FCSB și un sprijin necesar pentru Andre Duarte
Andre Duarte, sursa- captură social media Andre Duarte

Discretă, elegantă și extrem de bine educată, Carlota Ferreira este soția lui Andre Duarte, noua achiziție a celor de la FCSB. La doar 24 de ani, portugheza îmbină viața de familie, studiile solide în marketing și pasiunea pentru un stil de viață sănătos, fiind sprijinul constant al fundașului în toate etapele carierei sale.

O poveste de dragoste începută în 2015

Carlota și Andre formează un cuplu din 2015, o relație construită pas cu pas, în Portugalia natală. De-a lungul anilor, ea l-a urmat pe fotbalist peste tot pe unde acesta a jucat fotbal : din Croația până în Italia, dar și în vacanțe exotice, inclusiv în Brazilia. Pentru Carlota, cariera lui Andre nu a fost niciodată un obstacol, ci o călătorie comună. Singura excepție pare a fi Craiova, Carlota aflându-se atunci ântr-o perioadă în care își finaliza studiile.

Cei doi sunt părinții unei fetițe, Alice, născută pe 15 septembrie 2024, care a devenit rapid centrul universului lor. Viața de familie este prezentă constant, dar cu discreție, pe rețelele sociale ale Carlotei, acolo unde apare o imagine caldă și echilibrată a cuplului.

Studii solide și ambiții clare

Originară din Lisabona, Carlota a ales să-și construiască viitorul profesional în nordul Portugaliei. A studiat Marketing la IPAM – Instituto Português de Administração e Marketing, școală de business din Porto dedicată formării liderilor.
În 2023, la absolvirea Managementului Marketingului, scria pe Facebook:

„Sunt doar recunoscătoare pentru acești trei ani care, în ciuda faptului că sunt provocatori, mi-au adus multe cunoștințe și persoana care sunt astăzi. De acum încolo se construiește calea. Mulțumesc din suflet tuturor celor care au crezut în mine și au făcut toate acestea posibile.”

Un mesaj care spune multe despre maturitatea și determinarea ei.

Spiritul muncitor vine din familie. Părinții Carlotei dețin o fabrică de panificație în Lisabona, cunoscută pentru sortimentele variate de pâine și deserturi, dar și un restaurant cu specific portughez.
O familie mică, dar extrem de întreprinzătoare, iar studiile Carlotei în marketing sunt un real ajutor în dezvoltarea afacerilor.

Plaje, Budapesta și mâncare sănătoasă

Privind contul ei de Instagram, Carlota se declară o mare iubitoare de plaje și piscine – perfect de înțeles pentru cineva crescut în Portugalia.
Într-o postare care a atras atenția, frumoasa portugheză se declară îndrăgostită de Budapesta, după o plimbare romantică pe Dunăre, seara, cu vaporul: „Budapest, you have my heart”.
În plus, este o adeptă a alimentației sănătoase, postând frecvent farfurii echilibrate, fructe și salate. De înțeles pentru cineva care vine din Lisabona.

Startul lui Andre Duarte la FCSB nu a fost unul fericit, fundașul fiind desemnat cel mai slab om al meciului pierdut cu 1-4 în fața CFR-ului. Într-un astfel de context, rolul Carlotei devine și mai important. Ea este  soția care îl urmează peste tot, dar acum trebuie să fie și sprijinul emoțional de care fotbalistul are mare nevoie pentru a depăși acest moment complicat.

Educată, muncitoare, implicată în afacerile familiei și dedicată vieții de familie, Carlota Ferreira reprezintă imaginea unei familii tinere și bine sudate, un pilon de stabilitate pentru Andre Duarte în noua sa aventură din România. Suntem curioși dacă și frumosul nostru București îi va cuceri protughezei inima, dar și dacă distinsa portugheză va deveni un etalon de educație și eleganță pentru soțiile fotbaliștilor din Liga 1.

CITEȘTE ȘI: Katja Kuhne nu e un accesoriu de fotbalist. E o poveste întreagă

Tătarul și gimnasta de aur. Povestea unei iubiri sportive: Anca Surdu, medaliata lui Denis Alibec

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×