Zmărăndescu, amenințat de nevastă cu divorțul chiar în timpul filmărilor Power Couple de la Antena 1

Zmărăndescu, amenințat de nevastă cu divorțul chiar în timpul filmărilor Power Couple de la Antena 1

Cătălin Zmărăndescu și Luiza, soția lui, au avut un schimb fierbinte de replici la Power Couple. S-a întâmplat în timpul unei probe din cea de-a patra săptamană a emisiunii de la Antena 1, pe fondul geloziei.

Luiza și-a amintit cât de curtat e soțul ei de alte domnișoare. Cătălin Zmărăndescu nu a ratat ocazia și a tachinat-o puțin. Într-un final, s-a lăsat cu amenințări de divorț. Cătălin Zmărăndescu și Luiza au reușit să depășească mai multe probe la Power Couple și să facă dovada curajului lor.

Zmărăndescu, amenințat de nevastă cu divorțul

„După ce ne-am mutat împreună, domnul Zmărăndescu antrena foarte multe domnișoare. Unele veneau ca să experimenteze kick-boxingul, altele MMA-ul, altele lupta la sol. Toate voiau la sol, dar niciuna nu a apucat”, a spus Luiza Zmărăndescu, în timpul unui testimonial.

„Așa crede ea!”, a completat Cătălin Zmărăndescu.

„A apucat vreuna?”, l-a întrebat soția geloasă.

Mai în glumă mai în serios, Luiza l-a amenintat pe Cătălin: „Vezi că semnăm actele de divorț înainte să ajungem acasă!”

Cătălin Zmărăndescu și Luiza, o relație de 11 ani

Cătălin Zmărăndescu și soția sa, Luiza, s-au cunoscut în urmă cu 11 ani și au știut că sunt făcuți unul pentru celălalt, așa că relația lor s-a oficializat în doar câteva luni. Au doi copii iar acum, pentru prima dată, apar împreună într-un astfel de format TV.

„Am descoperit foarte multe lucruri pe care nu credeam că o să le fac vreodată”, spunea Luiza, completată de Zmărăndescu: ”Am descoperit că suntem mai mult decât empatici și umani, amândoi”.

Când vine vorba de motivații, sunt, din nou, la polul opus: „Pe mine, să văd cât de bun sunt, cu adevărat, la 53 de ani”, menționa Cătălin, în timp ce soția lui admitea că fiecare limită pe care o trece, o face să vrea și mai mult!

După atât de mulți ani împreună, au acumulat multe lecții pe care le folosesc în tot ceea ce fac.

„Am învățat de la Cătălin să am ambiție”, spunea Luiza.

Cum era de așteptat, Cătălin a furat din liniștea și calmitatea ei: ”Recunosc, am învățat să găsesc armonia”.

Într-un format de o asemenea anvergură, s-au ținut de mână și au acceptat fiecare zi ca fiind o nouă provocare: „Ne-am dat seama că, avându-ne unul pe celălalt, putem trece munții”, spuneau ei.

Citește și: Singurul motiv pentru care Cătălin Zmărăndescu a acceptat să participe cu soția la Power Couple. Ce fac în intimitate îi ajută la Antena 1

Citește și: Acuzații de „aranjamente” la Power Couple, după eliminarea lui Nick de azi-noapte. Detaliul observat de telespectatori în timpul votului

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Click.ro
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
Gandul.ro
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli