Premierul României, Ilie Bolojan, a intervenit în situația semnalată de fostul fotbalist Mihai Neșu, care a atras atenția asupra efectelor noilor reglementări fiscale asupra centrului de recuperare pe care îl administrează.
Modificările legislative ar fi generat pentru fundația fostului fundaş al FCSB o obligație anuală de aproximativ 36.000 de euro, sumă reprezentând impozite pentru clădiri.
Noile prevederi adoptate de Guvern au eliminat scutirea automată de la plata impozitelor pentru clădiri, terenuri și autovehicule în cazul persoanelor cu handicap, responsabilitatea acordării acestor facilități fiind transferată către autoritățile locale.

În urma acestor schimbări, centrul de recuperare din Sânmartin, aflat la marginea municipiului Oradea, ar fi urmat să achite în jur de 3.000 de euro lunar.
Situația a fost reevaluată după o discuție între premier și administrația locală, iar fundația lui Mihai Neșu a primit scutire de la plata impozitului. Primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza, a confirmat decizia și a explicat cadrul legal care permite acordarea unor astfel de facilități.
„Am fost sunat de premier prin 20 ianuarie. Discuția s-a bazat pe cazul Nesu și pe prevederile legale care ne permit acest lucru, adică să aplicăm scutiri celor care fac cu adevărat servicii sociale. A fost un schimb de opinii care au coincis. Fundația Neșu, care este acreditată, desfășoară servicii sociale, a depus și în anii anteriori documente justificative și a beneficiat de scutire, se încadrează în prevederile acestui articol. Consiliul Local poate acorda astfel de facilități în limita a 5% din veniturile localității din taxe și impozite. Nu am făcut încă un calcul, dar în mod cert nu se va ajunge la acest procent”, a declarat Cristian Laza.
Centrul de recuperare fondat de Mihai Neșu a fost construit exclusiv din donații, investiția totală ridicându-se la aproximativ 7 milioane de euro. Instituția oferă servicii specializate pentru copii și adulți cu dizabilități și reprezintă proiectul principal al fostului fotbalist după accidentul grav suferit în perioada în care evolua la Utrecht, accident care l-a lăsat imobilizat într-un scaun cu rotile.
Înainte ca situația să fie clarificată, Mihai Neșu a vorbit public despre dificultățile pe care le-ar fi întâmpinat dacă ar fi fost obligat să achite impozitul lunar.
„Avem o relație bună cu domnul Bolojan, vreau să cred că această decizie i-a scăpat. Au fost tăiate toate scutirile și facilitățile de care beneficiau persoanele cu dizabilități. Va fi mult mai greu să îi ajutăm, mai ales că persoanele cu dizabilități au rămas fără aceste scutiri de impozite”.
CITEŞTE ŞI: Ce pensie are Mihai Neșu, de fapt. Suma infimă pe care o primește de la statul român
Cine este Iulia, femeia care îi este alături lui Mihai Neșu: ”De când am cunoscut-o…”