Ce se întâmplă cu soțul lui Emily Burghelea, după rezultatele primite de la medici: „Mi s-au înmuiat picioarele, efectiv”

Ce se întâmplă cu soțul lui Emily Burghelea, după rezultatele primite de la medici: „Mi s-au înmuiat picioarele, efectiv”

După ce, în urmă cu doar câteva zile, soțul lui Emily Burghelea, Andrei, a primit un diagnostic care le-a dat lumea peste cap, un chist arahnoidian la nivel cerebral, descoperit în urma unui RMN, viața vedetei s-a transformat într-o cursă contra cronometru. Majoritatea medicilor care l-au consultat pe soțul vedetei i-au recomandat acestuia intervenția chirurgicală. Speriată și copleșită, faimoasa influenceriță speră să găsească cel mai bun specialist pentru ca partenerul ei să primească tratamentul care să-l vindece, fără necesitatea unei operații. 

Problema de sănătate a soțului vedetei a fost descoperită în urma investigațiilor făcute după un accident la schi pe care Andrei l-a avut la începutul anului, în timpul unei vacanțe cu familia. Din spusele lui Emily Burghelea, se pare că problema de sănătate a partenerului ei de viață exista de ceva vreme, însă nu prezenta motive de îngrijorare.

M-am speriat foarte tare. Mi s-au înmuiat picioarele, efectiv. A fost un moment în care frica m-a cuprins complet. Vorbim cu toată lumea și peste tot unde avem acces. Ne informăm, cerem opinii, ascultăm specialiști din mai multe zone. Este greu, pentru că uneori primești păreri diferite și trebuie să le pui în balanță. Dar, facem totul cu răbdare și discernamânt, ca să luăm cea mai bună decizie pentru Andrei și familia noastră. a declarat Emily Burghelea în exclusivitate pentru CANCAN.

Cu ceva vreme înainte de accident, Emily și soțul ei imortalizau momentele de pe pârtie

Diagnostiul lui Andrei era cunoscut dinainte de accidentul de la schi, însă s-a agravat în ultima perioadă

Andrei a făcut acest RMN după accidentul de la schi. În urma acestui incident, a trecut prin mai multe investigații, iar în cadrul acestora s-a descoperit această problemă. El mai făcuse RMN-uri în trecut, dar atunci situația nu era atât de gravă. Când a avut loc accidentul meu, Andrei a fost cel mai puternic. Acum, când este nevoie de mine, simt că trebuie să mă ridic la nivelul așteptărilor. Ne susținem reciproc, ne ridicăm unul pe altul și trecem peste tot împreună. Asta este forța noastră ca familie. a declarat Emily Burghelea în exclusivitate pentru CANCAN.

Andrei, soțul influenceriței, refuză complet ideea unei intervenții chirurgicale la nivelul capului și nu se lasă până nu găsește medicul ce-l poate ajuta, fără a fi necesară operația.

90% dintre păreri sunt pentru operație, mai investigăm! Nu vreau să mă tai pe cap, așteptăm și soluții mai bune! a scris acesta într-o postare pe conturile de socializare.

Întreaga situație a afectat-o profund pe Emily Burghelea. Zile la rând s-a confruntat cu stări de rău și o anxietate greu de descris, mărturisind că traversează una dintre cele mai dificile perioade din viața ei. Mai mult, vedeta a simțit nevoia ca mama ei să-i fie aproape în această perioadă extrem de dificilă, mai ales că nu-și dorește ca cei trei copii ai săi să fie afectați de tensiunea creată în jurul stării de sănătate a soțului ei.

Emily Burghelea și-a chemat mama pentru o ajuta în această perioadă

“Am sunat-o pe mama și i-am spus ce simt, ce se întâmplă, iar ea a venit imediat la noi. A fost un gest instinctiv. Exact așa cum făceam când eram mică și aveam o problemă. În momentele grele, mama rămâne locul sigur pentru mine, indiferent de vârstă. Prezența ei este un sprijin enorm pentru mine. Aproape instantaneu mi-am dat seama că trebuie să îmi revin, să mă adun, pentru că aveam copiii lângă mine. Nu mi-am permis să le transmit temerile mele. Mi-am spus că, dacă ei ar simti frica mea, ar începe să își pună întrebări pe care ar fi mult prea greu să le explic.” a declarat Emily Burghelea în exclusivitate pentru CANCAN.

CITEȘTE ȘI: Emily Burghelea, terapie prin hipnoză pentru a scăpa de fricile care o macină: “Nu m-am simțit deloc bine în ultima vreme” | EXCLUSIV

NU RATA: Emily Burghelea nu are deloc noroc! A zburat cu un avion avariat și a ajuns iar la poliție: „A primit un telefon de la cineva, a întors mașina, nu mai vorbea cu noi, spunea că el e un simplu șofer”

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN  (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Click.ro
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Digi 24
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
go4it.ro
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Go4Games
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Moștenirea pe care a lăsat-o Bolojan României. O listă uriașă cu datorii, restanțe și amânări de plată de peste 40 de miliarde de lei. Adică aproape 2% din PIB. Cifrele dezastrului vin chiar de la ministrul de Finanțe
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi