Dan Petrescu, 58 de ani, fost antrenor la CFR Cluj, a fost surprins de CANCAN.RO în zona de Nord a Capitalei, în apropierea terenurilor de sport. O apariție discretă, care te-ar putea păcăli la prima vedere: departe de imaginea antrenorului exploziv de pe marginea terenului, Dan Petrescu a optat pentru un look relaxat, aproape anonim. Doar haina lungă, devenită deja un fel de marcă personală în lumea fotbalului, trădează faptul că în spatele ochelarilor se află unul dintre cei mai aprigi competitori ai Generației de Aur.
Relaxat și vizibil binedispus, Dan Petrescu și-a asortat căciula cu ramele ochelarilor și cu husa telefonului, iar zâmbetul afișat în timp ce butona telefonul spune multe despre starea lui de spirit. Barba albă îi dă un aer distins, iar mersul calm confirmă că vorbim despre un om care nu mai are nimic de demonstrat. Cu o avere estimată la peste 30 de milioane de euro și un portofoliu imobiliar impresionant, „Bursucul” pare să se bucure, în tihnă, de o perioadă liniștită din viața sa.

Dan Petrescu a demisionat în august 2025, după ce echipa lui a luat bătaie cu 2-7 de la Hacken. I-a usturat rău de tot pe clujeni. Chiar și cu o echipă mare un asemenea scor e suficient să te bage în depresie. Și pe deasupra, după ce că le-au dat 7 (șapte) goluri, cei de la Hacken le-au demolat psihic și antrenorul. Pe atunci Dan Petrescu zicea că vrea să ia o pauză de trei, patru, poate chiar cinci ani. Iată că au trecut șase luni și Dan Petrescu revine la terenurile de antrenament.
Chiar se pregătește de revenire? O asemenea înfrângere, precum cea cu 2-7, e greu de uitat. Poate o fi dat un doom scroll de șase luni, de nu mai știe nici numele colegilor de la Mondialul din 1994. În orice caz, se vede clar că Dan Petrescu a slăbit. Și nu puțin! Pare că BMI-ul, adică indexul de masă corporală, i-a scăzut de la 31 la 22, atât de suplu arată în imaginile obținute de CANCAN.RO. Sperăm să revină cât mai curând în fotbal, că doar nu s-o apuca de tenis, chiar dacă pe unde a fost văzut sunt mai degrabă terenuri pentru sportul alb.
Evident, marea speculație ar fi dacă Dan Petrescu poate fi o variantă pentru Națională, având în vedere că Mircea Lucescu are probleme medicale grave. De ce nu? Până la urmă, România nu va juca niciodată contra lui Hacken, deci nu trebuie să avem emoții că pierdem iar cu 2-7.
CITEȘTE ȘI: Dan Petrescu a făcut marele anunț: a scăpat de boala care l-a supărat! Când revine pe banca tehnică
NU RATA: Dan Petrescu, imaginile momentului după luni de absență
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.