E bun de plată! Artistul din România, obligat să achite 30.000 de lei despăgubiri după ce a distrus apartamentul vecinei

Un litigiu care a durat aproape patru ani și l-a avut în prim-plan pe artistul Doru Todoruț s-a încheiat definitiv, după ce instanțele au stabilit cine suportă, în final, consecințele financiare ale unor lucrări care au produs pagube într-un apartament învecinat. Cazul a pornit de la deteriorări produse în locuința unei vecine, în contextul unor intervenții realizate de o firmă contractată de artist pentru efectuarea unor lucrări.

Incidentul ar fi fost declanșat de intervenția unei echipe de muncitori angajate de Todoruț. În urma lucrărilor, locuința unei vecine ar fi suferit stricăciuni evaluate la peste 22.000 de lei. Situația nu a fost rezolvată amiabil, iar proprietara imobilului afectat a decis să se adreseze instanței pentru recuperarea prejudiciului.

Doru Todoruț obligat să achite 30.000 de lei

Judecata în primă instanță s-a finalizat cu obligarea artistului la plata contravalorii daunelor și a cheltuielilor de judecată aferente procesului. Instanța a stabilit că despăgubirea trebuie achitată persoanei prejudiciate, alături de sumele reprezentând taxe judiciare, onorariu de expert și onorariu de avocat. Valoarea totală a obligațiilor stabilite în sarcina pârâtului a depășit 28.000 de lei.

În paralel, în cadrul aceluiași dosar, Todoruț a formulat o cerere de chemare în garanție, solicitând ca firma care a executat lucrările să suporte, în final, prejudiciul generat. Instanța a admis această cerere, stabilind că societatea comercială responsabilă de intervenție trebuie să îi restituie artistului sumele pe care acesta este obligat să le achite vecinei. Astfel, deși obligația directă de plată către persoana prejudiciată revine lui Todoruț, costurile urmează să fie recuperate ulterior de la firma implicată.

„Dispune obligarea pârâtului (Doru Todoruț – n.r.) să plătească reclamantei suma de 22.246 lei reprezentând contravaloare despăgubire. Dispune obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 6044,73 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 1544,73 lei reprezintă taxă de timbru, suma de 1000 de lei reprezintă onorariu expert iar suma de 3500 lei reprezintă onorariu avocat”, a decis instanța.

Doru Todoruț, solistul trupei Deepcentral

Hotărârea pronunțată în primă instanță a fost contestată de artist, care a formulat apel. Dosarul a fost analizat succesiv de Tribunalul București și de Curtea de Apel București. După parcurgerea etapelor procedurale, instanțele superioare au menținut soluția inițială, iar decizia a devenit definitivă luna trecută.

Lovitură de la tribunal pentru rudele tinerilor implicați în crima lui Mario Berinde din Cenei. Ce au decis judecătorii

Noi informații din cazul crimei de la Cenei prezentate de avocatul Adrian Cuculis + povestea tânărului care a murit suspect

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Corina Bud, în culmea fericirii! Fiul artistei, Robin, a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânărul cu mama lui
Click.ro
Corina Bud, în culmea fericirii! Fiul artistei, Robin, a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânărul cu mama lui
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Kilometrajul unui BMW nu spune totul. Detaliul care dezvăluie cât de mult a fost folosit acest M4
Promotor.ro
Kilometrajul unui BMW nu spune totul. Detaliul care dezvăluie cât de mult a fost folosit acest M4
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Go4Games
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Patronul „Palazzo”, localul în care Ilie Bolojan și-a măritat ieri fiica cea mare, este milionar din contracte cu Primăria Oradea. Pe vremea când Bolojan conducea Consiliul Județean Bihor, Neag era consilier județean PNL
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!