Acasă » Știri » Doliu în lumea filmului! Celebrul actor a murit la doar 27 de ani, după ce un copac s-a prăbușit peste el

Doliu în lumea filmului! Celebrul actor a murit la doar 27 de ani, după ce un copac s-a prăbușit peste el

De: Andreea Stăncescu 06/03/2026 | 21:27
Doliu în lumea filmului! Celebrul actor a murit la doar 27 de ani, după ce un copac s-a prăbușit peste el
Actorul turc a murit la 27 de ani / Sursa foto: Instagram

Lumea filmelor turcești este în doliu după ce un actor cunoscut a murit la doar 27 de ani. İbrahim Yıldız, cunoscut pentru rolul Hasan din serialul „Kösem”, a pierdut lupta cu viața după șapte luni de suferință, în urma unui tragic accident.

Incidentul care i-a curmat viața lui Ibrahim Yıldız a avut loc pe 15 august 2025, în Kartal, pe partea asiatică a Istanbulului. În timpul unei furtuni puternice, un copac s-a prăbușit peste actor, provocând răni grave. Transportat de urgență la spital, actorul a fost internat la terapie intensivă, însă, în ciuda eforturilor medicilor, starea sa nu s-a îmbunătățit.

Sursa foto: Instagram

Ibrahim Yıldız a murit pe 27 februarie 2026

Pe 27 februarie 2026, tânărul actor și-a dat ultima suflare, lăsând un gol imens în inimile colegilor, ale prietenilor și fanilor. Comunitatea artistică din Turcia și de peste hotare resimte profund pierderea unui talent promițător, care avea o carieră în plină ascensiune.

Născut pe 26 mai 1998, în Istanbul, într-o familie modestă, İbrahim Yıldız a crescut alături de sora sa, beneficiind de sprijin și educație de calitate. Visul său de a deveni actor s-a conturat încă din copilărie, iar după terminarea liceului, în 2015, a obținut primul său rol episodic în „Kösem”. Inițial a urmat studiile la Facultatea de Arte Frumoase și Arhitectură de Interior, însă pasiunea pentru actorie l-a determinat să se dedice complet carierei artistice.

În 2018, rolul din filmul „Keşif” i-a adus recunoaștere și noi oportunități în cinematografie, consolidându-i reputația de actor talentat și dedicat.

Colegii săi din lumea artistică și-au exprimat durerea după moartea îndrăgitului actor turc. Alina Boz a transmis un mesaj emoționant de condoleanțe, arătându-și regretul profund pentru pierderea prietenului său.

„Suntem profund îndurerați de pierderea dragului nostru prieten, İbrahim Yıldız. Transmitem condoleanțe și ne rugăm pentru putere familiei sale, celor dragi și celor care l-au cunoscut”, a transmis actrița Alina Boz.

CITEȘTE ȘI: Primele imagini de la priveghiul Andreei Aniță, tânăra care a murit din cauza unei forme agresive de cancer

Un bărbat dispărut de 2 luni a fost găsit mort. Cine este autorul crimei

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×