Relația dintre Andrei Ciobanu și Flavia Mihășan pare doar lapte și miere. Cei doi sunt extrem de îndrăgostiți unul de altul și ușor, ușor se gândesc să meargă în fața altarului. În spatele acestei povești de iubire, CANCAN.RO a aflat că mai există o istorie nespusă. Flavia, de la „Neața cu Răzvan și Dani”, și-ar fi construit fericirea pe nefericirea altei femei. Un martor cheie, ne-a povestit, în exclusivitate, că frumoasa blondă s-a băgat în fosta relație a lui Andrei Ciobanu.
Anul trecut, Flavia Mihășan și Andrei Ciobanu și-au făcut publică relația. Peste tot pe rețelele de socializare, cei doi apar ca un cuplu solid care își trăieste viața la cote maxime și se bucură de fiecare moment împreună. Ușurel, pe cei doi îi bate gândul să pășească spre altar și să spună “Da”. Dar dincolo de această fericire de pe chipurile celor doi, un martor cheie a intrat pe fir. Înainte de frumoasa vedetă de la Antena 1, Andrei Ciobanu a mai avut o relație, care ce credeți, a durat 8 ani. Un apropiat al fostului cuplu ne-a povestit, în exclusivitate, detalii din culisele relației Ciobanu- Mihășan. Andrei se pare că a renunțat la fosta parteneră de dragul Flaviei.

„Ei au fost 8 ani împreună, au locuit împreună, el a cumpărat o casă, ea l-a ajutat, în fine. Totul mergea spre bine, ea chiar voia să facă un copil la un moment dat. Se gândeau să aibă un copilaș, și-au cumpărat un cățel, în ideea de a se pregăti puțin cu responsabilitățile”, a declarat pentru CANCAN.RO o sursă apropiată fostului cuplu.
Dezvăluirile nu se încheie aici. Cei doi nu au mai apucat să facă un copil pentru că in peisaj ar fi apărut Flavia, cu care Andrei ar fi avut o relație în paralel, între timp ce fosta parteneră simțea acest lucru. Tot apropiatul fostului cuplu ne-a povestit că Andrei devenea tot mai rece pe zi ce trecea cu fosta lui parteneră. Mai mult decât atât, fosta iubită a comediantului a aflat de „aventura” lui cu Flavia de la Antena 1, abia după ce s-au despărțit. Cum ne-a specificat martorul cheie, femeia simțea că altcineva i-a intrat in grații iubitului ei, dar a fost surprinsă să afle că vedeta TV i-a luat locul, pe la spate.

„Ea a aflat după ce s-au despărțit de această Flavia. Nu a fost 100% convinsă că e vorba despre ea, dar știa sigur că este cu altcineva. Cu siguranță relația lui cu Flavia a început cam din februarie-martie 2025 și ei s-au despărțit undeva în mai. Fosta parteneră de viață încă suferă, iar actualul cuplu își face planuri de viitor.” a mai mărturisit apropiatul fostului cuplu

Pare o poveste ruptă dintr-un film, dar este doar realitate spusă de o persoană care a fost apropiată de fostul cuplu. În timp ce comediantul este fericit alături de frumoasa prezentatoare, fosta lui parteneră încă ar suferi în tăcere. După o relație de 8 ani, multe planuri, este normal ca rănile să se vindece mai greu. Apropiatului fostului cuplu ne-a mărturisit că femeia este foarte dezamăgită de comportamentului omului lângă care voia să trăiască până la adânci bătrâneți.
„Da, suferă chiar și acum.” a mărturisit persoana din cercul fostului cuplu
Am aruncat și noi o privire pe contul de Instagram al comediantului Andrei Ciobanu. Deși relația s-a încheiat, acesta nu a șters încă fotografiile în care apare alături de fosta iubită. Un detaliu ne-a atras însă atenția. Dacă alături de actuala parteneră, Flavia, se afișează deschis în mediul online, în trecut lucrurile stăteau puțin diferit. În imaginile publicate cu fosta iubită, aceasta apărea adesea fie cu spatele, fie cu chipul parțial ascuns.
Motivul din spatele acestei alegeri rămâne neclar, mai ales că fosta parteneră este, la rândul ei, o tânără foarte frumoasă. Din fotografiile postate de-a lungul timpului reieșea că cei doi aveau o relație apropiată: au călătorit mult împreună, au vizitat numeroase destinații și apăreau frecvent în ipostaze tandre.
Așa cum se întâmplă de multe ori în mediul online, imaginile pot spune doar o parte din poveste. Cert este că Andrei Ciobanu a încheiat o relație de opt ani și a început o nouă etapă în viața personală, fără să aibă nevoie de o pauză între cele două capitole.
CITEȘTE ȘI:
Flavia Mihășan, noi dezvăluiri despre relația cu Andrei Ciobanu: ”Mie îmi place cu autoironia”