Un accident feroviar a avut loc duminică după-amiază, 22 martie, în Miercurea Ciuc. O căruță în care se aflau mai multe persoane a fost lovită de un tren. În urma impactului, o persoană și-a pierdut viața, iar alte patru au fost rănite, printre care trei copii. Dintre minori, un bebeluș de numai 6 luni a ajuns la spital în stop respirator, iar medicii fac eforturi pentru a-l stabiliza.
Conform Centrului Infotrafic din cadrul Poliției Române, accidentul s-a produs la o trecere la nivel cu calea ferată, pe o arteră secundară, după ce trenul care circula pe relația Siculeni – Brașov a lovit căruța.
Accidentul feroviar din Miercurea Ciuc, unde un tren a lovit o căruță în care se aflau mai multe persoane, a avut loc în această după-amiază. În urma impactului, alarma a fost dată imediat.
La fața locului s-au deplasat 3 echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și o autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum și 2 echipaje SAJ.
La sosirea echipajelor de intervenție, una dintre victime era deja în stop cardio-respirator, iar pentru ea nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul. Este vorba despre o femeie. De asemenea, un alt adult a fost preluat și transportat la spital, acesta prezenta o fractură la antebraț și escoriații multiple.
În căruța lovită de tren se aflau și trei copii, printre care și un bebeluș de numai șase luni. În urma celor întâmplate, un minor a ajuns la spital cu traumă la picior, iar altul cu traumă craniană. În ceea ce privește bebelușul, acesta a fost preluat de un elicopter SMURD. Micuțul este intubat și se află în stop respirator.
În urma accidentului, traficul feroviar pe magistrala CF 400 a fost oprit în zona municipiului Miercurea Ciuc.
CITEȘTE ȘI:
Ei sunt tatăl și fiica de 3 ani care au murit în Negreni. Cum s-a produs tragedia
Plan roșu activat! Un autocar cu 44 de pasageri s-a răsturnat
Foto: ISU Harghita