Acasă » Știri » Cât plătește lunar Nidia Moculescu pentru ratele tatălui său. Ce datorii i-a lăsat compozitorul fiicei sale

Cât plătește lunar Nidia Moculescu pentru ratele tatălui său. Ce datorii i-a lăsat compozitorul fiicei sale

De: Elisa Tîrgovățu 28/03/2026 | 12:47
Cât plătește lunar Nidia Moculescu pentru ratele tatălui său. Ce datorii i-a lăsat compozitorul fiicei sale
Câți bani plătește Nidia Moculescu la bancă pentru ratele tatălui ei / Sursa foto: Social media

Nidia Moculescu traversează o perioadă dificilă după decesul tatălui său. Pe lângă durerea pierderii, ea s-a trezit nevoită să preia și datoriile bancare lăsate de Horia Moculescu.

Celebrul compozitor a încetat din viață pe 12 noiembrie 2025, la vârsta de 88 de ani. Horia Moculescu suferea de probleme serioase de sănătate, care i-au adus sfârșitul pe patul de spital.

Vestea a căzut ca un trăsnet pentru Nidia Moculescu, fiica artistului, care spera într-o însănătoșire a tatălui său. Deși durerea pierderii a fost imensă, ea s-a ocupat personal de toate detaliile înmormântării.

La peste patru luni de la decesul lui Horia Moculescu, fiica sa, Nidia, se confruntă cu momente nu tocmai plăcute. Contrar așteptărilor că ar fi moștenit o avere considerabilă, tânăra a preluat datoriile bancare ale tatălui său, pe care trebuie să le achite în următorii 8 ani.

Sursa foto: Social media

Cât plătește lunar Nidia Moculescu pentru ratele tatălui său

Puțini știu că Nidia Moculescu a rămas cu datorii după decesul tatălui său, Horia Moculescu. Ea este nevoită să plătească lunar 600 de lei pentru ratele acestuia.

„Mai nimic nu i-a lăsat Horia, spunea mereu că o iubește pe Nidia, că este sufletul lui, reușise să mi-o și ia, după divorț, dar ce a lăsat în urma lui? Un apartament, în zona Parcului Cișmigiu, pe care, o viață, nu a fost în stare să îl achite și niciun ban.

Cum să îi lase, dacă a avut patima jocurilor de noroc? Tot ce moștenise de la părinți și banii făcuți din muzică i-a jucat la poker, marele lui viciu. Acum, după acceptarea moștenirii, Nidia este obligată să achite în continuare ratele la bancă. Lunar, timp de 8 ani, trebuie să plătească rate de 600 de lei”, a dezvăluit Mariana Moculescu, potrivit Click.

Fosta soție a lui Horia Moculescu a rămas după divorț să plătească partea ei la locuință, sprijinită de părinți, achitând ratele timp de opt ani. Totuși, ea susține că nu a rămas cu nimic, iar la plecarea în străinătate a descoperit că lucrurile îi fuseseră scoase din casă.

CITEȘTE ȘI: Fiica lui Horia Moculescu, confesiune sfâșietoare după pierderea maestrului! Pe 18 martie ar fi împlinit 89 de ani: “Îl voi iubi până o să închid ochii”

Ce a apărut la mormântul lui Horia Moculescu, la 4 luni de la moartea sa. Timpul a trecut, dar durerea a rămas

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News