Un studiu prezentat în cadrul Congresului Societății Spaniole de Cardiologie (SEC) atrage atenția asupra unui semn fizic aparent banal, dar care poate indica un risc crescut de apariție a infarctului. Acest semn a fost observat de specialiști chiar și într-o fotografie recentă a actorului american Leonardo DiCaprio.
Este vorba de prezența unui pliu diagonal în lobul urechii. Potrivit cercetării, acest detaliu ar putea fi un indicator vizibil al riscului de boală cardiovasculară, inclusiv infarct miocardic și accident vascular cerebral.
Analiza s-a bazat pe un eșantion de 300 de persoane, cărora li s-au fotografiat ambele urechi. Cercetătorii au evaluat caracteristicile pliului – precum înclinarea, lungimea, profunzimea și prezența bilaterală – și au corelat aceste date cu istoricul medical al participanților. Rezultatele au arătat că 31% dintre subiecți prezentau acest pliu, cunoscut în literatura medicală drept „pliu diagonal al lobului urechii” (PDL).
Datele evidențiază o asociere semnificativă între acest semn și evenimentele cardiovasculare. Astfel, aproape jumătate dintre pacienții cu antecedente de accident vascular cerebral (48,9%) prezentau pliul, comparativ cu 27,8% dintre cei fără astfel de antecedente. În mod similar, 45,8% dintre pacienții care suferiseră un infarct aveau acest semn, față de 28,2% dintre cei fără infarct.
Din punct de vedere tehnic-medical, cuta este cunoscută sub numele de semnul lui Frank și nu este altceva decât un rid, un fel de pliu pe lobul urechii, care se prezintă ca o linie ce pornește de lângă intrarea în canalul auditiv și coboară până la marginea inferioară a lobului, într-un unghi de aproximativ 45 de grade.
Actorul Leonardo diCaprio a participat recent la Gala Premiilor Oscar, de la Hollywood, și a postat pe rețelele de socializare două fotografii alb-negru cu el. Și în imaginile respective, fanii au observat apariția acestui semn la urechea sa.

Deși nu reprezintă un diagnostic în sine, acest semn vizibil poate funcționa ca un indicator de alarmă. Medicii consideră că identificarea lui ar trebui să conducă la investigații suplimentare, deoarece persoanele respective au o probabilitate mai mare de a suferi de factori de risc precum hipertensiunea, diabetul sau hipercolesterolemia.
CITEȘTE ȘI:
Analiza banală care arată riscul de infarct. Mulți români o fac prea târziu