Mira a ajuns la terapeut! Ce probleme are artista: „Ești gol pe interior”

Mira a ajuns la terapeut! Ce probleme are artista: „Nu mai duc, nu mai duc” / Sursa foto: Instagram

Mira a făcut recent declarații emoționante despre perioada dificilă prin care a trecut, mărturisind că s-a simțit epuizată și depășită de propriile responsabilități. Artista a recunoscut că, deși și-a iubit întotdeauna meseria și a muncit cu pasiune pentru a-și îndeplini visurile, a ajuns într-un punct în care nu se mai bucura de lucrurile care odată îi aduceau fericire.

Cântăreața a explicat că oboseala constantă și nevoia de a face totul din obligație, fără plăcere, au determinat-o să își reevalueze prioritățile.

 „Am stat și m-am gândit foarte mult. Îmi iubesc meseria, fac ceea ce am visat mereu, dar în ultima vreme nu mai simțeam aceeași bucurie. Motivul este simplu: eram obosită și nu mai duceam”, a declarat Mira.

Sursa foto: Social media

Mira a ajuns la terapeut

Deși este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi din țară datorită succesului profesional, Mira accentuează importanța acordării timpului și atenției de sine. Ea susține că, pentru a putea continua să muncească și să fie creativă, trebuie să facă lucruri care să o încarce și să îi hrănească sufletul.

 „Trebuie să faci lucruri pentru omul din tine, pentru sufletul tău, ca să te poți reîncărca și apoi să poți da și muncă. Când te ignori pe tine, nu mai poți să duci, pentru că ești gol pe interior. Tu dai, dar trebuie să îți dai și ție”, a mai adăugat artista.

Mira a transmis astfel un mesaj puternic despre echilibrul dintre muncă și grijă pentru propria persoană. Tânăra a punctat faptul că ignorarea nevoilor personale poate duce la epuizare și la pierderea bucuriei de a face ceea ce iubești. Această experiență a determinat-o să învețe să se pună pe primul loc și să își recâștige energia necesară pentru a continua să creeze și să inspire prin muzica sa.

Vedeta a avut nevoie de terapeut pentru a învăța să prețuiască mai mult momentele simple și să găsească bucurie în activitățile cotidiene, nu doar în realizările mari. Artista subliniază că grija de sine și echilibrul interior nu sunt doar necesare, ci esențiale pentru a trăi cu adevărat.

CITEȘTE ȘI: Mira este îndrăgostită până peste cap? Cum s-a dat de gol artista: „Marea mea iubire

Mira a insinuat că Levi Elekes ar fi înșelat-o. Cum a reacționat fostul partener al artistei

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anca Serea, amenințată în fața fiicei sale! Vedeta a mers la Poliție: „A spus că știe unde stau”
Click.ro
Anca Serea, amenințată în fața fiicei sale! Vedeta a mers la Poliție: „A spus că știe unde stau”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!