Moment emoționant pentru fosta concurentă de la Insula Iubirii. A aflat sexul copilului chiar după nuntă

Simona Butură și iubitul ei, Mădălin, urmează să devină părinți pentru prima dată. Cei doi s-au căsătorit civil, eveniment la care au fost prezenți o parte din foștii concurenți de la Insula iubirii. 

Simona Butură a devenit cunoscută publicului odată cu participarea la emisiunea Insula iubirii, alături cu Claudiu Dragotă. Relația lor a fost pusă la încercare, iar testul fidelității a fost picat cu brio de Claudiu, căruia i s-au încins călcâiele după ispita Anamaria Vaida.

După terminarea emisiunii, cei doi iubiți au încercat să lasă în urmă cele petrecute în Thailanda și să își mai ofere o șansă. Din păcate (sau din fericire), relația nu a mai funcționat: Claudiu s-a întors la ispita Anamaria Vaida, iar Simona s-a îndrăgostit de Mădălin.

Simona și Mădălin urmează să devină părinți

Iar relația dintre fosta concurentă de la Insula iubirii și iubitul ei a devenit cât se poate de serioasă. Cei doi sunt împreună de aproximativ un an și urmează să devină părinți pentru prima dată. Sâmbătă, 4 aprilie, Simona și Mădălin s-au căsătorit civil. În cadrul evenimentului au organizat un gender reveal (au dezvăluit sexul primului lor bebeluș), oferindu-le invitaților un dublu motiv de bucurie, un moment plin de emoție și suspans.

„4.04. O zi despre emoții pe care nu le pot descrie în cuvinte… despre iubire, oameni dragi și un “DA” spus din suflet. Alături de noi au fost cei care ne-au ținut de mână la început de drum… nașii noștri, oameni speciali, care ne-au fost sprijin și lumină în această zi. A fost mai mult decât o ceremonie… a fost începutul unei vieți împreună”, a scris Simona, pe Instagram.

De la eveniment nu aveau cum să lipsească o parte din foștii concurenți ai emisiunii Insula iubiri, din sezonul în care aceștia au participat. Printre ei s-au numărat: Cristina și Andrei Rotaru, Maria Covasa, dar și Iustina Loghin și Cornel. Cu o astfel de „audiență”, în mijlocul unei atmosfere de neuitat, Simona și Mădălin au aflat că urmează să devină părinții unei fetițe – vezi AICI imagini de la eveniment.

A fost cerută de soție în cel mai romantic decor, la Paris! Fosta concurentă de la Insula Iubirii a zis „Da!”

După despărțirea de Claudiu, Simona de la Insula iubirii iubește din nou! Cum s-a fotografiat fosta concurentă cu iubitul

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
Imaginie geniale: Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică
Prosport.ro
Imaginie geniale: Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ramona de la Clejani se mărită! Pe Viorica și Ioniță de la Clejani nu-i invită la chef: „Ultima întâlnire cu el m-a adus în stare de spital”
Click.ro
Ramona de la Clejani se mărită! Pe Viorica și Ioniță de la Clejani nu-i invită la chef: „Ultima întâlnire cu el m-a adus în stare de spital”
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Zelenski a făcut ANUNȚUL! E pentru prima dată de la începutul războiului!
Gandul.ro
Zelenski a făcut ANUNȚUL! E pentru prima dată de la începutul războiului!
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...