Mircea Lucescu a vorbit cu profund respect despre Emeric Ienei, tehnicianul care i a succedat pe banca naționalei în 1986 și care a murit pe 5 noiembrie 2025.
Declarațiile sale au fost făcute înainte ca, pe 7 aprilie, la ora 20:59, să fie anunțat decesul lui Mircea Lucescu, după o luptă grea cu boala.
„Dumnezeu să-l odihnească în pace. A fost un om extraordinar, un sufletist, e dureros. Din păcate, asta e viața… Toți ajungem «acolo». A fost un competitor extrem de corect pentru mine! Este foarte greu să mai vorbesc acum, într-o asemenea situație, dar Emeric Ienei a fost un om extraordinar”, declara Mircea Lucescu.
Fostul selecționer sublinia că rivalitatea cu Emeric Ienei a contribuit decisiv la progresul fotbalului românesc, atât în perioada duelurilor Steaua – Dinamo, cât și în anii în care cei doi se aflau pe băncile unor echipe din Divizia B.
„A fost un domn, întotdeauna l-am respectat. Și-a pus amprenta pe fotbalul românesc prin performanțele pe care le-a avut. Rivalitatea pe care am avut-o cu el și cu Puiu Iordănescu, în duelurile Steaua – Dinamo … ”, a mai spus Mircea Lucescu.
„Acea rivalitate a dezvoltat formidabil fotbalul românesc. Dar poate cea mai frumoasă rivalitate pe care am avut-o cu Ienei a fost cea când eu eram antrenor la Corvinul și el la Bihor, când ne-am duelat pentru promovarea din Divizia B”, a adăugat Mircea Lucescu.
Cei doi mari tehnicieni au condus naționala României în câte două mandate. Mircea Lucescu a fost selecționer între 1981–1986 și 2024–2026, iar Emeric Ienei între 1986–1990 și în anul 2000. Ambii au pregătit și alte reprezentative: Lucescu a condus Turcia între 2017 și 2019, iar Ienei a antrenat Ungaria în perioada 1992–1993.
Performanțele lor au marcat istoria fotbalului românesc și european. Emeric Ienei a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua în 1986, a calificat România la Mondialul din 1990 și a condus echipa la Euro 2000. Mircea Lucescu a dus România la Euro 1984, a cucerit Cupa UEFA cu Șahtior Donețk în 2009 și Supercupa Europei cu Galatasaray în 2000.
Emeric Ienei a murit pe 5 noiembrie 2025, la 88 de ani, în locuința sa din Oradea, în urma unei comoții cerebrale.