Iubitorii de pisici știu că pisica nu își termină niciodată toată hrana din bol. Multă vreme s-a considerat că pisicile sunt mofturoase și că lăsatul mâncării în bolul de hrană ar fi mai degrabă o trăsătură de caracter. O echipă de cercetători din Japonia a descoperti adevăratul motiv.
Japonezii, oameni serioși și muncitori, curioși ca niște pisici, au dorit să afle de ce felinele de companie nu termină niciodată mâncarea din bolul de hrană. Astfel o echipă de la Universitatea Iwate, condusă de profesorul Masao Miyazaki, a întreprins o cercetare desfășurată între ianuarie 2023 și februarie 2026.
Cercetarea a inclus 12 pisici sănătoase, de rasă mixtă, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani. Oamenii ne știință au analizat cantitatea de hrană consumată de pisici, în funcție de tipul de mâncare și miros.
S-au organizat sesiuni de hrănire de 10 minute, urmate de pauze de 10 minute, după perioade lungi, de 16 ore, în care pisicile nu primeau deloc hrană. Ciclul a fost repetat de șase ori.
Rezultatele arată legătura dintre hrană și miros. Astfel, pisicile nu își lasă mâncarea neterminată din cauză că ar fi sătule. Acest comportament are legătură cu mirosul pisicii. Apetitul acestora scade atunci când se obișnuiesc cu mirosul hranei. Un nou tip de hrană, cu alt miros, le stimulează apetitul din nou.
Pe parcursul experimentului, atunci când au primit același tip de hrană, pisicile au mâncat din ce în ce mai puțin, cele mai multe dintre ele lăsând în timp mâncarea aproape neatinsă. Mai mult decât atât, introducerea unui miros diferit le stimula din nou pofta de mâncare, chiar dacă în realitate consumau aceeași hrană.
Studiul a fost publicat în revista științifică internațională Physiology & Behavior, și a arătat clar că apetitul pisiclor scade din pricina mirosului obișnuit al hranei, dar revine când sunt expuse la stimuli noi. Cercetătorii cred că acest mecanism bazat pe miros ne arată de ce pisicile mănâncă porții mici dar frecvente. Cu alte cuvinte, felinele se plictisesc rapid de aceleași mirosuri de hrană.
Miyazaki a declarat la finalul studiului, concluzionând:
„Sperăm ca studiul nostru să ajute pisicile bolnave care au dificultăți în a mânca, crescându-le apetitul prin introducerea unor mirosuri noi în hrană”
Misterul elefanților „fantomă” din Africa! După decenii de legende, au fost în sfârșit găsiți