Rememorând începutul relației lor, după aproape 13 ani, Tavi Clonda și Gabriela Cristea au povestit cum a debutat povestea lor de dragoste. Printre episoade romantice și declarații de dragoste, au existat și momente de cumpănă. Artistul a vorbit pentru prima dată despre divorțul de fosta prezentatoare TV. Care este motivul pentru care ea i-a cerut să se despartă?
Gabriela Cristea și Tavi Clonda formează un cuplu de aproape 13 ani și sunt părinții a două fetițe. Atracția fizică a fost cea care i-a apropiat, apoi lucrurile au evoluat firesc. Invitați în la podcastul lui Jorge, cei doi au vorbit deschis despre începutul relației lor, dar și despre momentele mai puțin frumoase din căsnicie.
Gabriela Cristea: „La început a fost atracția fizică. Am descoperit lucrurile care ne-au atras unul la celălalt. Eu mi-am dat seama după prima lună că este un bărbat cu care pot să construiesc. Pentru mine asta era cel mai important, să am un om cu care să merg până la capătul pământului”
De cealaltă parte, Tavi Clonda a recunoscut că a preferat să aibă răbdare, să fie rezervat și să nu grăbească lucrurile.
Tavi Clonda: „Mi-a plăcut de ea de la început, dar nu îndrăzneam. Eram la început și nu am fost niciodată genul de bărbat să impresionez sau să forțez lucrurile. La început am așteptat să văd dacă e loc să-i fac „curte”. Când am văzut că e loc, atunci mi-am dat voie să mă arăt.

După ce s-au cunoscut și au decis să formeze un cuplu, cei doi au avut încă de la început o discuție sinceră despre viitorul lor și au stabilit câteva condiții clare. Unul dintre cele mai delicate subiecte a avut legătură cu posibilitatea de a avea copii, în contextul în care Gabriela Cristea se confrunta cu infertilitate. Ea a fost extrem de sinceră și i-a spus lui Tavi Clonda că înțelege dacă ar alege să plece din această cauză.
Gabriela Cristea: „Nu reușeam să facem copil. Ăla a fost cel mai greu moment din viața mea. Mă întrebam mereu de ce nu putem să avem un copil. Am avut 6 FIV (fertilizari in vitro) într-un an și nici măcar unul cu succes. Apăsarea situației era enormă.
Odată cu trecerea timpului, fiecare încercare nu a făcut decât să le întărească relația. În ciuda momentelor grele, Tavi Clonda nu și-a pierdut niciodată speranța și spune că a avut mereu o convingere puternică: că vor avea copii. În prezent, cei doi au două fetițe, Victoria și Iris.
Tavi Clonda: ”Mi-a zis, dacă vrei să mă părăsești pentru că nu pot să-ți fac un copil, e dreptul tău, eu nu mă pot opune… Mamă, când am auzit unde s-a ajuns. Am zis nu, iubirea mea. Nu te-am luat ca să-mi faci mie copii, te-am luat pentru că te iubesc, îmi place de tine și vreau să trăiesc cu tine. Au fost niște momente mai greuțe. Dar eu eram ferm convins că vom face un copil, nu știu de ce”.
Episod ciudat trăit de Gabriela Cristea pe stradă! Ce a pățit vedeta: „Eram leșinată”