Cât costă rucsascul lui Nicușor Dan, de fapt. N-a renunțat la el nici în timpul vizitei oficiale la Erevan

Nicușor Dan, președintele României/ sursă foto: Profimedia

În majoritatea aparițiilor publice, Nicușor Dan a fost văzut purtând un rucsac, refuzând să se despartă de el chiar și în timpul momentelor oficiale de protocol. Scenariul s-a repetat și în timpul celei mai recente vizite în Armenia. Cât costă, de fapt, accesoriul președintelui?

Evenimentul de la Erevan a reunit lideri europeni din mai multe țări în cadrul celei de-a 8-a ediții a summitului Comunității Politice Europene (CPE). Nicușor Dan a venit la acest summit împreună cu Maia Sandu, președinta Republicii Moldova. Încă de la aterizarea pe aeroport, atât preșdintele, cât și Maia Sandu, au coborât din avion cu ghiozdanele în spate – imaginile pot fi văzute în galeria foto de mai jos.

„Reuniunea de la Erevan se desfășoară sub egida temei „Construind împreună viitorul: unitate și stabilitate în Europa” și continuă tradiția organizării în alternanță a Summiturilor între state membre UE și state partenere, Armenia asumând la această iterație rolul de gazdă”, a transmis Administrația Prezidențială.

Nicușor Dan/ sursă foto: Prodimedia

Cât costă ghiozdanul de care Nicușor Dan nu se dezlipește

În timpul vizitei din Armenia, la Erevan, Nicușor Dan a devenit personajul unui moment viral. Un detaliu din ținuta sa a atras imedidat atenția celor prezenți: rucsacul, de care nu s-a desprins nicio clipă – de la coborârea din avion și până pe covorul roșu, la întâlnirea cu premierul armean Nikol Pașinian inclusiv în momentele în care a trebuit să stea la poze.

În locul servietei clasice, președintele României a ales un accesoriu mai practic: un rucsac business. Din punct de vedere al funcționalității, acesta face parte dintr-o colecție premium a unui brand cunoscut în zona corporate, destinat profesioniștilor mereu în mișcare, care au nevoie de calitate și eficiență. Un astfel de rucsac costă aproximativ 1.000 – 1.200 de lei, în funcție de model și dotări.

Prima Doamnă a României își duce fiica la școală pe jos! Mirabela Grădinaru ne arată farmecul discret al decenței

Un alt ofițer SPP a atras toate privirile, după cel din echipa lui Nicușor Dan! Cum arată bărbatul din staff-ul lui Ilie Bolojan, devenit viral pe TikTok

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Click.ro
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Digi 24
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
go4it.ro
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Go4Games
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Moștenirea pe care a lăsat-o Bolojan României. O listă uriașă cu datorii, restanțe și amânări de plată de peste 40 de miliarde de lei. Adică aproape 2% din PIB. Cifrele dezastrului vin chiar de la ministrul de Finanțe
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi