Marian Godină, eliminat de Gabi Tamaș! Am aflat ce se întâmplă la Survivor înainte de marea finală

Tensiunea explodează la Survivor România, acolo unde fiecare pas greșit poate însemna eliminarea chiar înainte de marea finală. Competiția a intrat pe ultima sută de metri, iar alianțele făcute în ultimele săptămâni au schimbat complet jocul. S-au făcut strategii peste strategii, dar noi avem detalii din culise despre ce se va întâmpla chiar înainte de marea finală. După ce triburile s-au unificat sub acelați nume, „Los Ninos”, fiecare luptă pe cont propriu pentru a demonstra că este cel mai bun și demn să aducă trofeul acasă, dar și premiul în valoare de 100.000 de euro. Gabi Tamaș este unul dintre favoriți și un rival pe măsură, tocmai de aceea a fost „lucrat” de colegi, însă surpriză! Strategia nu a funcționat! CANCAN.RO are detalii!

Gabi Tamaș a demonstrat în repetate rânduri că este unul dintre cei mai buni concurenți, dacă e să ne uităm la clasament, el a fos cel care a obținut cele mai multe puncte și a avut o eficiență de necontestat pe traseu. În momentul în care triburile s-au unit, fostul Faimos a fost luat în vizor de ceilalți colegi, care au făcut coaliție ca să-l îndepărteze. O strategie care nu este nouă printre concurenții de la Survivor.

Gabi Tamaș pus la zid de un fost concurent de la echipa Războinicilor

Gabi Tamaș va câștiga duelul cu Marian Godină

Vă reamintim că un caz similar a fost cel al lui Alberto Hangan, care, după 16 săptămâni de competiție a fost nevoit să părăsească insula, după ce a intrat la duel cu Lucian Popa. Pe aceeași premisă au mers concurenții și de data aceasta, dar în cazul lui Gabi Tamaș. Au încercat să-l „sape”, dar fără succes. Fostul fotbalist nu s-a lăsat destabilizat nici de presiunea psihologică, nici de voturile venite împotriva lui.

Marian Godină va fi eliminat de Gabi Tamaș

Odată cu dispariția rivalităților dintre triburi și apariția jocului individual, concurenții au început să privească mult mai atent clasamentul și statisticile. Iar cifrele lui Gabi Tamaș au devenit imposibil de ignorat.  Potrivit informațiilor obținute din culise, unul dintre cele mai tensionate momente ale sezonului urmează să aibă loc la duelul decisiv dintre Marian Godină și Gabi Tamaș. Iar rezultatul îi va surprinde pe mulți. Sau nu!

Sursa foto: Facebook

Marian Godină va fi eliminat la duel de Gabi Tamaș

Deși strategia generală a fost construită pentru eliminarea lui Tamaș, fostul fotbalist va demonstra încă o dată că experiența și rezistența psihică îl transformă într-un competitor redutabil. Ba mai mult decât atât, într-un învingător! Sursele noastre spun că acesta va reuși să câștige duelul și să rămână în competiție, în timp ce Marian Godină va fi nevoit să părăsească aventura Survivor chiar înainte de finală.

NU RATA – Cele 6 cuvinte pe care Gabi Tamaș i le-a șoptit la ureche lui Patrice, în timp ce își lua rămas bun de la ea, după ce fusese eliminată de la Survivor. Ceilalți concurenți s-au făcut că nu aud

Gabi Tamaș, eliminat de la Survivor? Cum l-au „lucrat” colegii: L-au trimis la duel pentru prima dată

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Click.ro
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Digi 24
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
go4it.ro
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Go4Games
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Moștenirea pe care a lăsat-o Bolojan României. O listă uriașă cu datorii, restanțe și amânări de plată de peste 40 de miliarde de lei. Adică aproape 2% din PIB. Cifrele dezastrului vin chiar de la ministrul de Finanțe
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi