Familia Andei, tânăra ucisă de Emil Gânj, păzită de poliție! Fratele criminalului i-a amenințat

Familia Andei, tânăra ucisă de Emil Gânj, păzită de poliție! Fratele criminalului i-a amenințat
Foto: Facebook

Poliţiştii din Mureş au deschis o anchetă după ce fratele lui Emil Gânj, bărbatul trimis în judecată pentru uciderea concubinei sale, ar fi încercat să influenţeze declaraţiile rudelor victimei.

Potrivit informaţiilor transmise de autorităţi, acesta s-ar fi apropiat de membrii familiei femeii şi le-ar fi cerut să fie atenţi la ce vor spune în timpul procesului penal. Situaţia este analizată în prezent sub suspiciunea infracţiunilor de influenţarea declaraţiilor şi ameninţare.

Fratele lui Emil Gânj, verificat pentru posibile ameninţări la adresa familiei victimei

Poliţia Mureş a anunţat că s-a autosesizat după ce, pe 27 aprilie 2026, o femeie de 38 de ani, aflată sub măsuri de protecţie, a informat autorităţile că a fost abordată în apropierea unui magazin din localitate de fratele bărbatului urmărit.

”La data de 27 aprilie 2026, o femeie de 38 de ani, membră a familiei victimei şi beneficiară a unor măsuri de protecţie, a informat poliţiştii că, în timp ce se afla în proximitatea unui magazin din localitate, ar fi fost abordată de fratele persoanei urmărite, care i-ar fi adresat afirmaţii referitoare la declaraţiile pe care aceasta urma să le ofere în cadrul procesului penal”, a transmis IPJ Mureş.

Deşi femeia nu a depus plângere prealabilă pentru ameninţare, motivând că nu s-a simţit în pericol, anchetatorii au decis să continue verificările din oficiu. Cercetările sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduş, iar poliţiştii au reluat discuţiile cu persoana vizată şi monitorizează constant zona pentru a preveni orice incident.

IPJ Mureş a precizat că poliţiştii Secţiei 13 Zau de Câmpie desfăşoară activităţi de pază şi supraveghere în localitate, pentru a evita apariţia unor tensiuni.

”Chiar şi în absenţa unei plângeri prealabile, poliţiştii au continuat verificările, au reluat discuţiile cu persoana vizată şi au monitorizat permanent situaţia operativă din zonă. În cadrul măsurilor instituite, poliţiştii Secţiei 13 Poliţie Rurală Zau de Câmpie desfăşoară activităţi de pază, supraveghere şi prevenire, pentru a identifica şi aplana orice posibilă stare tensionată sau conflictuală. Zona se află sub control operaţional, iar prezenţa poliţiştilor este adaptată evoluţiei situaţiei din teren”, a transmis instituţia.

Emil Gânj rămâne de negăsit

În baza unor încheieri penale ale Tribunalului Mureş, autorităţile asigură protecţie permanentă pentru trei imobile în care locuiesc rude ale victimei, precum şi însoţire pentru trei persoane aflate în risc.

Totodată, verificările au arătat că fratele inculpatului merge periodic la locuinţa părintească, aflată în apropierea unei case păzite de poliţişti, pentru activităţi gospodăreşti, având asupra sa unelte specifice. IPJ Mureş subliniază că zona este supravegheată continuu, iar măsurile sunt adaptate pentru menţinerea ordinii publice.

Emil Gânj, din Miheşu de Câmpie, este judecat pentru omor calificat cu premeditare, distrugere, profanare de cadavre, violare de domiciliu şi încălcarea unui ordin de protecţie. Anchetatorii susţin că acesta a mers înarmat cu un topor la locuinţa concubinei, a spart geamurile şi uşa, apoi a lovit-o mortal în zona capului.

Ulterior, ar fi incendiat cadavrul şi locuinţa, folosind benzină. Bărbatul, anterior condamnat pentru o altă crimă, este arestat preventiv în lipsă şi se află pe lista persoanelor date în urmărire generală.

CITEŞTE ŞI: Elevă de 18 ani, ucisă la ferma la care făcea practică în Bihor. El este principalul suspect: cine îl vede, să sune imediat la 112!

Clarissa a murit la 24 de ani din cauza unei erori medicale. Ce s-a întâmplat la spital, după ce a ajuns în stare gravă

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Click.ro
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
Gandul.ro
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!