Fostul baschetbalist american Jason Collins a murit la vârsta de 47 de ani, după o luptă cu o formă agresivă de cancer cerebral. Potrivit New York Times, sportivul anunțase încă din decembrie că urmează tratament pentru glioblastom în stadiul 4, una dintre cele mai severe forme de cancer.
Jason Collins a devenit un simbol al curajului în sportul mondial în aprilie 2013, într-un eseu emoționant publicat în Sports Illustrated.
„Sunt un pivot NBA de 34 de ani. Sunt de culoare. Și sunt gay”, scria atunci sportivul, devenind primul jucător activ declarat din una dintre cele patru mari ligi profesioniste nord-americane.
Momentul a avut un impact uriaș nu doar în baschet, ci în întreg sportul mondial. Declarația sa a fost susținută de nume importante precum fostul președinte Barack Obama sau Kobe Bryant și a deschis drumul pentru alți sportivi care au avut ulterior curajul să vorbească deschis despre identitatea lor.
Familia lui Collins a confirmat decesul printr-un mesaj public emoționant. Astfel, aceștia au transmis:
„Suntem devastați să anunțăm că Jason Collins, soțul, fiul, fratele și unchiul nostru iubit, a murit după o luptă curajoasă cu glioblastomul. Jason a schimbat vieți în moduri neașteptate și a fost o inspirație pentru toți cei care l-au cunoscut.”
Jason Collins a avut o carieră solidă în NBA, evoluând pentru șase echipe și fiind respectat pentru profesionalismul său. A fost ales în primul tur al Draftului NBA din 2001 după perioada petrecută la Stanford University.
A fost selectat inițial de Houston Rockets, însă a ajuns rapid la New Jersey Nets, echipă alături de care a disputat două finale NBA consecutive, în 2002 și 2003.
Deși putea să își încheie cariera fără să vorbească despre viața personală, Collins a ales să își spună adevărul într-un moment în care foarte puțini sportivi îndrăzneau să facă acest pas. În 2013 acesta declara:
„Mi-aș fi dorit ca altcineva să fi făcut asta înaintea mea. Dar nimeni nu a făcut-o, așa că am ridicat eu mâna.”
Sportivul a povestit ulterior că una dintre cele mai emoționante reacții a venit din partea bunicii sale, de care se temea cel mai mult înainte să îi spună adevărul. Aceasta i-ar fi spus:
„Dragul meu, este vorba despre iubire.”
După retragerea din baschet, Jason Collins a devenit speaker motivațional și activist, continuând să vorbească despre acceptare, identitate și curaj.
În 2023, într-un interviu acordat publicației The Athletic, fostul sportiv vorbea despre importanța sincerității și despre cât de mult i s-a schimbat viața după momentul coming out-ului. Collins spunea:
„Pot spune sincer că ultimii 12 ani au fost cei mai buni din viața mea. Viața este mult mai bună atunci când te prezinți lumii exact așa cum ești.”
Tot el mărturisea că atentatul de la Maratonul din Boston l-a făcut să înțeleagă că nu trebuie să mai aștepte „momentul perfect” pentru a-și spune povestea.
„Lucrurile se pot schimba într-o clipă, așa că de ce să nu trăiești sincer?”
Vestea dispariției fostului jucător NBA a provocat un val de reacții emoționante în sportul american și internațional.
Jason Collins este considerat unul dintre cei mai importanți sportivi ai generației sale. Curajul său a inspirat alți atleți și a demonstrat că autenticitatea poate avea un impact uriaș dincolo de terenul de joc.