Condiția pusă de Vladimir Putin pentru încetarea războiului din Ucraina. Mesaj direct pentru Zelenski

Condiția pusă de Vladimir Putin pentru încetarea războiului din Ucraina. Mesaj direct pentru Zelenski
Condiția pusă de Vladimir Putin pentru încetarea războiului din Ucraina. Mesaj direct pentru Zelenski / Sursa foto: Profimedia

Kremlinul a transmis din nou un mesaj în care a menționat condițiile pe care Rusia le consideră necesare pentru încetarea focului în Ucraina și pentru începerea negocierilor de pace.

Declarația a fost transmisă de Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, care a afirmat, conform Interfax, că decizia depinde în totalitate de un ordin emis de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Condiția principală: Retragerea trupelor din regiunea Donbas

Oficialul de la Kremlin a reiterat poziția Moscovei, potrivit căreia un acord de pace și încetarea ostilităților ar putea avea loc doar în condițiile retragerii trupelor ucrainene din regiunea Donbas.

„Pentru ca încetarea focului să aibă loc și să se deschidă un coridor către negocieri de pace pe deplin, așa cum a menționat deja președintele în iunie, cu un an în urmă, în fața conducerii Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Zelenski trebuie să dea ordin forțelor armate ale Ucrainei să înceteze focul și să părăsească teritoriul Donbasului, să părăsească teritoriul regiunilor ruse”, a declarat el jurnaliștilor, răspunzând la întrebarea privind măsurile pe care Kievul trebuie să le ia pentru a pune capăt conflictului, despre care Moscova a vorbit în repetate rânduri.

Dmitri Peskov a mai precizat faptul că, în opinia Kremlinului, abia după retragerea trupelor ucrainene ar putea începe discuțiile dintre cele două părți.

„În acel moment va avea loc încetarea focului, iar părțile se vor putea angaja în liniște în negocieri care, apropo, vor fi inevitabil foarte complexe și vor conține o mulțime de detalii importante”, a adăugat reprezentantul Kremlinului.

Aceste afirmații apar pe fondul continuării luptelor dintre Rusia și Ucraina, în condițiile în care șansele unei înțelegeri de pace rămân reduse. Kremlinul solicită de mai mult timp recunoașterea anexării teritoriilor aflate sub control rus în estul și sudul Ucrainei, însă autoritățile de la Kiev refuză categoric orice compromis legat de cedarea unor regiuni.

CITEȘTE ȘI: Vladimir Putin se teme pentru viața lui. Ce interdicție majoră au acum bodyguarzii, bucătarii și fotografii lui

Prințul Harry, mesaj direct pentru Vladimir Putin: Războiul din Ucraina trebuie să se încheie imediat

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Avertismentul Rusiei pentru țările europene: „Fabricile de armament care furnizează Ucrainei sunt ținte militare legitime”
Gandul.ro
Avertismentul Rusiei pentru țările europene: „Fabricile de armament care furnizează Ucrainei sunt ținte militare legitime”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!