După ce Eurovision s-a terminat și s-au anunțat câștigătorii, un nou scandal a luat amploare. Republica Moldova a oferit doar trei puncte României, deși prestația Alexandrei Căpitănescu a fost printre cele mai apreciate, motiv pentru care a obținut și locul al treilea. Directorul Teleradio-Moldova a fost „sfătuit” să-și dea demisia după decizia juraților din cadrul concursului.
Atât românii, cât și „frații de peste Prut” au fost revoltați de decizia juriului de a acorda doar trei puncte, mai ales în contextul în care alte state și-au susținut vecinii cu punctaj maxim, de 12 puncte. În același timp, România a acordat 10 puncte Republicii Moldova pentru evoluția lui Satoshi.
Directorul Teleradio-Moldova a transmis un mesaj în care i-a felicitat pe ambii artiști, Alexandra Căpitănescu și Satoshi, exprimându-și surprinderea față de modul în care a fost acordat punctajul de către juriu. În urma reacțiilor publice, au existat și solicitări privind demisia sa, pe fondul nemulțumirilor generate de rezultat.
„Satoshi a fost favoritul serii în arena din Viena, iar Alexandra a fost de-a dreptul magnifică.
Mulțumim publicului moldovean care a votat pentru ea.
Publicul are întotdeauna dreptate.
Juriul ne-a surprins”, a scris Vlad Țurcanu.
Mai mulți jurnaliști, dar și internauți au criticat decizia juriului și au cerut demisia conducerii Teleradio-Moldova, considerând că punctajul acordat României este nejustificat de mic. Au existat reacții publice dure, inclusiv mesaje în care i se cerea explicit demisia lui Vlad Țurcanu.
„Vlad Țurcanu poate ne surprindeți cu vreo demisie”, a transmis jurnalistul Alexandru Cozer.
„Dă-ți demisia, Vlad”, este un alt comentariu.

În spațiul public au apărut și acuzații potrivit cărora directorul Teleradio-Moldova ar fi știut din timp componența juriului și că nu ar fi intervenit pentru a influența sau echilibra rezultatul în favoarea României. Unele voci susțin că decizia finală era, în practică, previzibilă, având în vedere structura echipei de jurizare.
Componența juriului moldovean a inclus mai multe persoane din mediul cultural și media: Andrei Zapșa, Pavel Orlov, Cătălina Solomac, Corina Caireac, Ilona Stepan și Victoria Cușnir.