Acasă » Exclusiv » Andrew Tate a trecut la iubiri „industriale”. Alta la rând!

Andrew Tate a trecut la iubiri „industriale”. Alta la rând!

De: Adrian Vâlceanu 27/05/2026 | 06:50

Cunoscutul om de afaceri Andrew Tate, fost luptător de kickboxing și în prezent antreprenor în domeniul consultanței pe dezvoltare personală, a fost din nou văzut de CANCAN.RO în traficul din București, cu o nouă bijuterie, de data asta brunetă. Sigur, de remarcat și mașina, același Koenigsegg Jesko vopsit în nuanța Tiffany Blue, mașină evaluată la circa 4.000.000 de euro. Dar bruneta pare să aibă mai mulți cai-putere și i-a furat privirile lui Tate.

„Cobra Tate” și-a scos prietena la un pahar de vorbă la un cunoscut smoking lounge din zona Primăverii, unde frații Tate își fac veacul atunci când nu sunt încartiruiți în „compound”-ul lor din Voluntari, la marginea unui teren viran care dă spre pista aeroportului Băneasa.

În timp ce milioane de tineri îi admiră stilul de viață și încearcă să-și însușească skill-urile pe care „Cobra” susține că-l ajută să fie așa bogat și celebru, Andrew Tate își vede de pasiunile sale, care includ mașinile extrem de scumpe, dacă se poate unicat, cum este acest Koenigsegg Jesko pe care l-a scos puțin la aer, dar și femeile tulburător de frumoase și atrăgătoare.

Bruneta cu siguranță este ceva unicat. Doar zâmbetul face mai mult decât mașina, nici nu ne uităm la restul atuurilor cu care au înzestrat-o natura și posibil o echipă de chirurgi plastici, dar cititorii o pot face în voie, au la dispoziție o galerie întreagă de poze relevante.

Zâmbetul de Hollywood al brunetei lui Cobra Tate

S-au strâns tinerii fani ai lui „Cobra” Tate, fără îndoială atrași de carisma tânărului american, care pare să sfideze orice convenții. Până și legile României par să se dea la o parte când trece „Cobra”! Iată-i aliniați pe tinerii admiratori, care îl pozează pe idolul lor în timp ce merge spre mașina care valorează cât un complex rezidențial, cu bruneta la un pas în urma lui (tocurile îi dau de furcă).

Zeci de fani adunați să-l pozeze pe Cobra cu mașina și bruneta

Dacă imaginile vi se pare întrucâtva cunoscute, așa și este! Acum doar câteva zile, Andrew Tate a fost văzut de CANCAN.RO cu același hypercar unicat Koenigsegg Jesko culoare Tiffany Blue. Ceva este diferit, totuși. Andrew Tate era cu o șatenă! E greu să ții pasul cu hobiurile lui „Cobra Tate”, pentru că schimbă femeile mai des decât face plinul la hypercar. Asta înseamnă un stil de viață alert! Andrew Tate demonstrează din nou că nu e doar un fin cunoscător în materie de automobile, ci și de femei, pentru că se comportă ca și cum ar aduna o colecție, cu sârg!

În cele din urmă, Andrew Tate urcă la volan, gărzile de corp aleargă la mașina a doua din coloană, bruneta e la bord, se pornește. Și da, Andrew Tate nu încalcă legea. Chiar dacă acum ceva timp a fost surprins de radar pe raza localității Bujoreni, în județul Vâlcea, conducând cu peste 190 km/h, Andrew Tate și-a redobândit permisul, iar cazul său este acum la Curtea Constituțională, întrucât Tate consideră că legea însăși nu este în regulă, iar până la soluționarea speței (probabil ani de zile), „Cobra” poate conduce nestingherit și absolut legal! Asta înseamnă să fii Tate!

CITEȘTE ȘI:

ANDREW TATE ȘI-A SCOS KOENIGSEGG-UL DE 4 MILIOANE DE EURO LA ASFALT. MILIONARUL A ÎNTORS TOATE PRIVIRILE, DAR A AVUT OCHI DOAR PENTRU ȘATENA DIN DREAPTA

NU RATA!

FRAŢII TATE ŞI-AU FĂCUT FENTA ÎN CAPITALĂ CU BOLIDUL DE 3 MILIOANE DE €, APOI… BIJUTERIA PE 4 ROȚI A LUI ANDREW, „DEOCHEATĂ” ȘI SĂLTATĂ!

Recomandarea video