Valerie Lungu și Alex Gâlcă s-au întors din Asia Express. Primele declarații ale concurenților

Valerie Lungu și Alex Gâlcă s-au întors din Asia Express. Primele declarații ale concurenților
sursa foto: social media

Filmările pentru emisiunea Asia Express 2026 s-au încheiat. Concurenții au revenit în țară, iar printre ei se numără și Valerie Lungu alături de partenerul ei de viață Alex Gîlcă. Aceasta a făcut primele declarații după sosirea acasă și a prezentat cadoul pe care l-a primit de la iubit.

Valerie Lungu și Alex Gîlcă trăiesc una dintre cele mai frumoase povești de dragoste de câțiva ani. Cei doi au acceptat să își testeze limitele în cadrul competiției Asia Express. Filmările s-au încheiat în urmă cu câteva zile, iar acum, influencerița a postat un mesaj incredibil pe rețelele de socializare. În plus, partenerul ei i-a oferit un cadou inedit și a împărtășit totul cu fanii ei.

Ce spune Valerie Lungu despre experiența Asia Express

Asia Express este unul dintre cele mai dure formate de televiziune difuzate în România. În acest an, echipele au fost alese cu atenție pentru a-i pune la încercare, iar printre persoanele publice care s-au simțit pregătite să treacă prin provocările senzaționale s-a numărat și Valerie Lungu. Aceasta a participat alături de iubitul ei, Alex Gîlcă, iar recent s-au întors acasă.

Valerie a mărturisit că nu îi vine să creadă ce a trăit și că a ajuns acasă, dar mai ales că are acces la telefon după o perioadă îndelungată. În plus, experiența din Asia Express a făcut-o să se acomodeze cu atmosfera din țările pe care le-a cutreierat și a recunoscut că ar repeta misiunea fără doar și poate.

Încă nu-mi vine să cred că suntem acasă și țin telefonul în mână. Ne-am obișnuit atât de mult cu viața din Asia Express și cu toată nebunia care a venit odată cu ea – un lucru e sigur – vrem să ne întoarcem. Dacă mă vedeți postând mai puțin atunci, e pentru că încă am mintea acolo și nu știu încă ce să postez aici. Abia aștept să vedeți totul în septembrie, a scris ea în mediul online.

Valerie Lungu, mesaj după Asia Express Sursa foto: Instagram

Valerie Lungu, mesaj după Asia Express Sursa foto: Instagram

Ce surpriză i-a făcut Alex iubitei sale

Relația dintre cei doi a început ca o simplă colaborare și deși ea era reticentă, iubirea a învins. Alex nu a ezitat să o surprindă la revenirea în țară din Asia Express, așa că i-a oferit un buchet impresionant de crini albi și bujori roșii. Totodată, i-a scris și două bilețele, iar pe unul dintre ele scrie: „După toată aventura, tu rămâi premiul meu favorit. Te iubesc”, ceea ce scoate în evidență dragostea pe care i-o poartă.

VEZI ȘI: Cine este Valerie Lungu de la Asia Express 2026. Cu ce se ocupă și cine este iubitul ei

Valerie Lungu a refuzat să-și ajute mama, după ce a fost implicată într-un accident grav: ”M-a trimis acasă cu un taxi”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
Imaginie geniale: Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică
Prosport.ro
Imaginie geniale: Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ramona de la Clejani se mărită! Pe Viorica și Ioniță de la Clejani nu-i invită la chef: „Ultima întâlnire cu el m-a adus în stare de spital”
Click.ro
Ramona de la Clejani se mărită! Pe Viorica și Ioniță de la Clejani nu-i invită la chef: „Ultima întâlnire cu el m-a adus în stare de spital”
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Noul Audi Q7 a fost prezentat oficial în România. Cât costă rivalul lui BMW X5 sau Volvo XC90?
Promotor.ro
Noul Audi Q7 a fost prezentat oficial în România. Cât costă rivalul lui BMW X5 sau Volvo XC90?
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
SURSE: DIICOT cere prelungirea arestului preventiv pentru Călin Georgescu, în baza noului dosar. Fostul candidat la prezidențiale este acuzat că ar fi încercat să distrugă microfoanele plantate de procurori
Gandul.ro

A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...