„Corpul uman nu e o mașină pe bucăți”. Mesajul transmis de Dr. Cezar despre tratamente și sănătate

„Corpul uman nu e o mașină pe bucăți”. Mesajul transmis de Dr. Cezar despre tratamente și sănătate
Doctor Cezar despre medicamente, sursa- colaj CANCAN.RO

Doctor Cezar, explică românilor de ce nu întotdeauna o pastilă rezolvă cu adevărat o problemă medicală dar și care sunt costurile ascunse ale multor tratamente. Medicul abordeaza și problema corpului uman, corp în care toate organele conlucrează între ele formând un tot unitar.

Medicul aduce aminte de o abordare mai sănătoasă, pe termen lung, o abordare în care mai important decât tratamentul pe moment este schimbarea stilului de viață.

„Corpul uman nu e ca o mașină pe bucăți”

Medicul, cu 20 de ani de experiență în spate susține că medicina actuală se adresează mai mult problemelor acute și urgente. Se consultă specialiști dar de multe ori se uită esența organismului uman, acesta nefiind o mașină pe bucăți:

”Concluzia mea de 20 de ani de medicină este că medicina convenţională actuală se adresează mai degrabă problemelor urgente, a problemelor acute. Ne doare ceva, merg la doctorul specialist în acel ceva. Şi corpul uman nu e aşa dezintegrat, nu e ca o maşină pe bucăţi.Toate organele şi sistemele conlucrează între ele. ”

Medicul avertizează asupra efectelor ascunse ale medicamentelor

Doctor Cezar atrage atenția asupra acțiunii asupra unui anumit organ, uitându-se faptul că toate celelalte organe sunt afectate și ele. Medicul susține că nu există medicamente exclusive pentru un anumit organ, acestea fiind distribuite în tot corpul:

”Şi dacă acţionăm asupra unui organ printr-o anumită terapie, sunt afectate şi toate celelalte. Şi am descoperit că practic nu există medicament pentru inimă, pentru tensiune sau pentru colesterol. Că sunt mulţi pacienţi zic că mi-am luat medicamentele pentru inimă sau mi-am luat pastila de tensiune. Acel medicament îl înghiţim, ajunge în stomac şi de acolo se distribuie în tot organismul, la toate celulele.”

„Efectele adverse pot deveni mai grave decât beneficiul”

Medicul intră mai în detaliu și lămurește că atunci când luăm un medicament pentru inimă, acesta ajunge și în ficat, și în mușchi, și în creier, creeând și efecte adverse, acestea fiind de multe ori mai grave decât beneficiul creat:

”Medicamentul nu ştie, după ce e ţintit doar la inimă. Aşa, şi atunci se duce şi la ficat, şi la muşchi, şi la creier, şi peste tot. Şi, bineînţeles, crează şi efecte adverse, care în timp sunt mult mai grave decât beneficiul pe care îl realizează. Bineînţeles, în situaţii acute e important să rezolvăm acea problemă. ”

Schimbarea stilului de viață, cheia echilibrului pe termen lung

În final Doctor Cezar aduce aminte românilor că cele mai bune schimbări nu sunt legate de medicamente și nu se întâmplă pe termen scurt. Medicul susține că adevăratea cale spre echilibru se regăsește în schimbare totală a stilului de viață și o abordare pe termen lung:

”Dar oamenii uită că pentru a schimba ceva trebuie o abordare pe termen lung, o abordare totală a schimbării stilului de viaţă, care înseamnă foarte multe lucruri. ”

CITEȘTE ȘI:  Dr. Cezar, avertisment despre excesul de proteine: „Oasele ajung friabile și demineralizate”

Substanța mai periculoasă decât zahărul, prezentă inclusiv în produse „fără zahăr”. Dr. Cezar explică riscul

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Prosport.ro
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Click.ro
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Digi24
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ciprian Ciucu anunță că PNL nu poate asigura o majoritate pentru Siegfried Mureșan dacă va fi nominalizat de Nicușor Dan. Ciucu susține și că PSD-ului îi lipsesc „20-22 de voturi, cu tot cu voturile UDMR” și că ar negocia cu AUR. Nici PNL nu exclude „voturi conjuncturale” de la AUR pentru trecerea unui guvern
Gandul.ro

Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani