Fiul lui Florin Salam și soția lui, primele declarații după ceremonia religioasă: ”A fost foarte frumoasă!”. Ce mesaj le-a transmis Betty Stoian

Ceremonia religioasă a lui Dani Stoian și a Mihaelei a fost una încărcată de emoții, zâmbete și momente pe care cei doi le vor păstra, cu siguranță, pentru tot restul vieții. După ce și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu, mirii au plecat spre restaurantul de lux unde o să sărbătorească alături de familie, prieteni și toți cei care le-au fost aproape în această zi specială, dar nu înainte de a oferi câteva declarații pentru CANCAN.RO.

După ceremonie, Dani Stoian și Mihaela au rămas câteva minute bune biserică pentru a face fotografii alături de invitații care au ținut să le fie aproape în această zi specială. În centrul atenției s-a aflat, evident și Florin Salam.

Băiatul lui Florin Salam, primele declarații după cununia religioasă

După ce au încheiat ședința foto și au primit ultimele felicitări, proaspeții însurăței au oferit primele declarații pentru CANCAN.RO și au vorbit despre emoțiile care i-au încercat într-unul dintre cele mai importante momente din viața lor.

Dani Stoian și soția

CANCAN.RO: Cum a fost cununia?

Dani Stoian: Avem puține emoții. Cununia a fost foarte frumoasă, a ieșit super.

CANCAN.RO: Sunteți pregătiți de petrecere?

Dani Stoian: Da, suntem!

CANCAN.RO: Ne poți spune despre ținuta ta?

Mihaela Stoian: Are mulți metrii ca să trăim mult timp împreună.

CANCAN.RO: E o superstiție?

Mihaela Stoian: Da, exact.

CANCAN.RO: Ai avut multe emoții, nu-i așa?

Mihaela Stoian: Foarte mari emoții.

CANCAN.RO: A spus că te iubește mult și că îl respecți mult.

Mihaela Stoian: Dacă nu îl respectam, nu mă iubea.

CANCAN.RO:  Cum definești căsnicia voastra?

Mihaela Stoian: Înțelegere, fericire și iubire.

Betty, copleșită de emoții

La fel de emoționată s-a declarat și Betty, sora mirelui, care a mărturisit că întreaga familie trăiește intens fiecare moment al evenimentului. Artista a fost prezentă încă de la primele momente ale evenimentului și a urmărit cu emoție fiecare etapă a ceremoniei. Întrebată dacă i-a oferit vreun sfat fratelui său înainte de marele moment, Betty a recunoscut că relația dintre ei este una specială și bazată pe mult respect.

CANCAN.RO:  Cum vă simțiți astăzi?

Betty Salam: Avem foarte mari emoții, pentru că fratele meu astăzi face nunta. E ca și cum facem noi, e același sentiment și pentru mine, toate sentimentele pe care le are el, le simțim și noi.

Betty Salam și Roberto

CANCAN.RO: Ce sfaturi i-ai dat înainte?

Betty Salam: Chiar dacă e mai mic ca mine să știi că am rușine față de el  am încredere pentru că e foarte capabil și știe să ia singur decizii

CITEȘTE ȘI: Florin Salam, primele declarații despre nunta fiului său cel mare. Mulți credeau că n-o să fie prezent: „Tot ce trebuie să fac este să petrec alături de familie”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este Rebecca Toma, noua ispită de la „Insula Iubirii” 2026. A mai apărut într-un show de televiziune
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este Rebecca Toma, noua ispită de la „Insula Iubirii” 2026. A mai apărut într-un show de televiziune
Ion Țiriac nu s-a ferit de cuvinte la 87 de ani, după ce a renunțat la miliardele de euro: „E trist că la vârsta mea trebuie să fiu aici”
Prosport.ro
Ion Țiriac nu s-a ferit de cuvinte la 87 de ani, după ce a renunțat la miliardele de euro: „E trist că la vârsta mea trebuie să fiu aici”
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Horoscop septembrie. Zodiile care își pun viața în ordine și cele care primesc noi oportunități
Click.ro
Horoscop septembrie. Zodiile care își pun viața în ordine și cele care primesc noi oportunități
Nicușor Dan are un nume-surpriză pe lista pentru funcția de premier. Condițiile PSD și PNL pentru susținerea viitorului guvern (surse)
Digi 24
Nicușor Dan are un nume-surpriză pe lista pentru funcția de premier. Condițiile PSD și PNL pentru susținerea viitorului guvern (surse)
FOTO Harta lumii a fost modificată la ONU pentru o reprezentare mai apropiată de realitate. SUA s-au opus
Digi24
FOTO Harta lumii a fost modificată la ONU pentru o reprezentare mai apropiată de realitate. SUA s-au opus
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Promotor.ro
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Lidl oferă gadget-uri la prețuri mici: tabletă pentru desen la numai 12 lei
go4it.ro
Lidl oferă gadget-uri la prețuri mici: tabletă pentru desen la numai 12 lei
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Descopera.ro
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Kratos vine la București!
Go4Games
Kratos vine la București!
Un terorist deținut în SUA, condamnat pe viață pentru complicitate la atacurile de la 11 septembrie 2001, solicită să fie transferat în Franța
Gandul.ro
Un terorist deținut în SUA, condamnat pe viață pentru complicitate la atacurile de la 11 septembrie 2001, solicită să fie transferat în Franța
6 ingrediente naturale care pot ajuta bronzul să reziste mai mult
Mediafax Italia
6 ingrediente naturale care pot ajuta bronzul să reziste mai mult
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...