Acasă » Știri » De ce este RCA-ul mai scump în București față de alte orașe din România

De ce este RCA-ul mai scump în București față de alte orașe din România

De: Elisa Tîrgovățu 10/06/2026 | 11:34
De ce este RCA-ul mai scump în București față de alte orașe din România
De ce este RCA-ul mai scump în București față de alte orașe din România / Sursa foto: Pexels

Analiza ofertelor RCA generate în iunie 2026 arată diferențe semnificative de cost între județe, chiar și pentru șoferi cu profil identic. Potrivit datelor centralizate de Pint.ro, platformă de asigurări online prezentă pe piața din România din 2006, un conducător auto din Clasa B5 care circulă cu aceeași mașină poate plăti aproape dublu în funcție de localitatea de înmatriculare.

Astfel, pentru cea mai avantajoasă ofertă disponibilă, prima anuală RCA ajunge la 2.157 de lei pentru un vehicul înmatriculat în București. În timp ce pentru același șofer și aceeași mașină, înmatriculate în Covasna, costul este de numai 1.117 lei. Diferența depășește 1.000 de lei pe an, ceea ce înseamnă un tarif cu aproximativ 93% mai mare în Capitală.

Diferența de tarif nu este întâmplătoare și nici rezultatul unei oferte speciale. În calculul RCA, localitatea sau județul în care este înmatriculat vehiculul are o influență majoră asupra prețului final, alături de criterii precum istoricul de daune sau clasa Bonus-Malus. Spre deosebire de alți factori de risc, însă, locul înmatriculării este unul care poate fi modificat în anumite condiții.

Tocmai de aceea, mulți proprietari de autoturisme din București se întreabă dacă o înmatriculare într-un județ cu tarife mai reduse ar putea reprezenta o soluție pentru diminuarea costului poliței RCA.

Motivul pentru care RCA-ul este mai scump în București

Tariful unei polițe RCA este stabilit în funcție de nivelul de risc asociat fiecărei zone de înmatriculare. Companiile de asigurări utilizează date statistice privind numărul accidentelor, costurile medii ale despăgubirilor și frecvența daunelor înregistrate la nivel județean. Aceste informații influențează direct prețul final al asigurării.

În zonele unde accidentele sunt mai numeroase și despăgubirile tind să fie mai ridicate, primele RCA sunt, de regulă, mai mari. În schimb, județele cu o rată mai redusă a daunelor beneficiază adesea de tarife mai avantajoase, deoarece riscul estimat pentru asigurător este considerat mai scăzut.

Sursa foto: Pexels

Bucureștiul este, în mod tradițional, județul cu cele mai ridicate tarife RCA din România. Explicația ține de profilul de risc pe care asigurătorii îl asociază Capitalei. Traficul intens, aglomerația constantă și numărul mare de vehicule aflate zilnic pe șosele cresc probabilitatea producerii accidentelor.

În plus, valoarea despăgubirilor este, de regulă, mai mare decât în alte zone ale țării, atât din cauza costurilor ridicate de reparație, cât și a prezenței unui număr semnificativ de autoturisme cu valori de piață mai mari.

La acestea se adaugă și o concentrație ridicată de șoferi tineri sau cu experiență redusă, categorie care, din perspectivă actuarială, este asociată unui risc mai mare de producere a daunelor. Toți acești factori contribuie la creșterea costului polițelor RCA pentru vehiculele înmatriculate în București.

În contrast, județe precum Covasna sau Harghita înregistrează un trafic considerabil mai redus, mai puține accidente și costuri medii ale daunelor mai mici. Din acest motiv, asigurătorii estimează un nivel de risc inferior pentru vehiculele înmatriculate în aceste zone. Prin urmare, pot oferi prime RCA semnificativ mai avantajoase. Astfel, diferențele de preț dintre județe nu sunt arbitrare. Acesta este rezultatul modului în care companiile de asigurări evaluează și tarifează riscul asociat fiecărei regiuni.

RCA pe județe – iunie 2026

Datele analizate pentru luna iunie 2026 evidențiază diferențe importante atât între județe, cât și între ofertele companiilor de asigurări pentru același profil de șofer. În cazul unui conducător auto încadrat în Clasa B5 și care încheie o poliță RCA pe 12 luni, Bucureștiul rămâne cea mai costisitoare zonă dintre cele analizate.

Cea mai avantajoasă ofertă disponibilă este de 2.157 de lei. În același timp, cea mai ridicată ajunge la 3.915 lei. Asta  înseamnă o diferență de 1.758 de lei între asigurători pentru același risc.

În Brașov, nivelul tarifelor este mai redus comparativ cu Capitala. Cea mai mică ofertă identificată este de 1.742 de lei, iar cea mai mare de 2.709 lei, rezultând un ecart de 967 de lei între cel mai ieftin și cel mai scump asigurător.

Clujul ocupă locul cu cele mai mici tarife

Clujul se remarcă printr-un nivel semnificativ mai scăzut al tarifelor minime. Pentru același șofer și aceeași perioadă de asigurare, cea mai accesibilă ofertă este de 1.234 de lei. Pe de altă parte, cea mai ridicată ajunge la 2.550 de lei. Diferența dintre cele două extreme depășește 1.300 de lei. Prin urmare, alegerea asigurătorului poate avea un impact aproape la fel de mare ca județul în care este înmatriculat vehiculul.

Un aspect care atrage atenția în analiza tarifelor RCA este poziția Clujului. Deși Cluj-Napoca este unul dintre cele mai importante centre urbane ale țării și se numără printre orașele cu cel mai mare parc auto, nivelul tarifelor rămâne considerabil sub cel din București. Cu o primă minimă de doar 1.234 de lei pentru profilul analizat, Clujul se dovedește mai accesibil nu doar decât Capitala, ci și decât Brașovul.

Explicația ține de indicatorii de risc utilizați de asigurători. Chiar dacă traficul este intens, frecvența accidentelor și valoarea medie a daunelor sunt, în general, mai reduse decât în București. Acest lucru se reflectă direct în costul polițelor RCA. Astfel, se demonstrează faptul că dimensiunea unui oraș nu este singurul factor care influențează prețul asigurării.

Pentru companiile de asigurări, contează în primul rând istoricul daunelor și nivelul de risc asociat fiecărei zone. În cazul Clujului aceste date conduc la tarife semnificativ mai competitive.

CITEȘTE ȘI: Asigurările RCA se scumpesc cu 12%. Cum vor arăta noile tarife

Unde este valabilă asigurarea RCA românească. Ce trebuie să facă șoferii care călătoresc cu mașină proprie

Recomandarea video