Acasă » Știri » Un bărbat de 60 de ani din Bihor a murit după o operație banală. Rudele fac acuzații: „A mers cu maşina la spital şi a venit în sicriu”

Un bărbat de 60 de ani din Bihor a murit după o operație banală. Rudele fac acuzații: „A mers cu maşina la spital şi a venit în sicriu”

De: Irina Maria Daniela 13/06/2026 | 23:30
Un bărbat de 60 de ani din Bihor a murit după o operație banală. Rudele fac acuzații: „A mers cu maşina la spital şi a venit în sicriu”
Un bărbat de 60 de ani din Bihor a murit după o operație banală. Sursa foto: Shutterstock

Rudele unui bărbat de 60 de ani din Bihor, care a murit după o „operație banală”, îi acuză pe medici de neglijență. Pacientul se plângea de o durere la picior și doctorii au decis să îl opereze. După intervenție, bărbatul a continuat să se simtă rău, apoi starea lui s-a agravat. Potrivit familiei, ar fi contractat mai multe infecții din spital.

Un șofer din Bihor a murit după o operație

Ioan Forgaci, șofer de camion, a ajuns la spital în 2024, după ce a acuzat dureri crâncene la un picior. Potrivit Observator News, medicii au descoperit o arteră blocată. Fiul bărbatului a povestit drama pe care familia o trăiește de aproape doi ani.

„A mers cu maşina la spital şi a venit în sicriu de acolo. Prima dată au încercat să îi desfunde vena, după care l-au operat şi i-au pus un bypass care a fost infectat”, a declarat Ionuţ Forgaci, fiul victimei.

Ce operație au efectuat medicii

Potrivit familiei, medicii i-au montat pacientului un tub artificial care ocolește artera blocată și restabilește circulația. După două zile, bărbatul a fost externat și problemele au început să apară, potrivit familiei.

„I-a făcut un control, l-a chemat la un control. Acolo a spus că crede că e un hematom şi că ăla o să se elimine singur, din cauza aia are sângerări. În ziua în care am fost la el la control, după ce am ajuns acasă, a făcut hemoragie”, a mai declarat fiul victimei.

„Spălaţi, puneţi comprese cu multă betadină şi veniţi la urgenţe să vă reinternez. Puteţi veni mâine, nu am locuri în spital?!”, este mesajul pe care medicul l-a trimis familiei, după ce a fost informată despre starea pacientului de 60 de ani.

Bărbatul din Bihor a fost reinternat

După ce s-a dus la spital, bărbatul a fost reinternat. Câteva zile mai târziu, a suferit un stop cardio-respirator și medicii l-au resuscitat. Din păcate, bărbatul nu a mai ieșit din coma în care a stat timp de 1 an și jumătate.

„După SCR nu a mai vorbit timp de un an şi opt luni nimic, până când a decedat. Foarte multe infecţii a luat din spital, foarte, foarte multe. Non-stop era cu infecţii. Ne-au ascuns foarte multe chestii, nici nu ne ziceau, nici nu vorbeau cu noi”, acuză Ionuţ Forgaci.

„Raportul de expertiză medico-legală, arată, fără niciun fel de dubiu, că persoana decedată a fost infectată cu multiple infecţii nosocomiale. De asemenea, din acest raport reiese că proteza a fost infectată cu Staphylococcus aureus”, explică Raul Forgaci, avocatul familiei.

Cum se apără spitalul din Bihor

Familia a decis să apeleze la instanță pentru a i se face dreptate pacientului decedat. Medicul susține că a fost amenințat de fiul victimei și a cerut un ordin de protecție. Rudele victimei cer o nouă expertiză medico-legală, care să fie realizată în afara județului Bihor.

„Sunt intervenţii care se fac doar echipe dedicate, în săli dedicate, cu personal şi material dedicate. Mult mai probabil (n.r. infectarea) s-a produs în acea perioadă, în care a fost pansat în afara acestui spital”, susține Jerzicska Erno, medic chirurg.

CITEȘTE ȘI:

Memiș Selciuc a fost condus pe ultimul drum. Sute de oameni au fost prezenți la ceremonie

El este Florin, adolescentul de 15 ani care a murit în urma unui accident cu trotineta electrică: „Drum lin către îngeri, copil drag!”

Recomandarea video