Nick, dezvăluiri neștiute despre începuturile trupei N&D. Cum a fost cooptată Delia Matache: „A zis că, de fapt, cântă la flaut și nu știe dacă are aptitudini vocale”

Nick face dezvăluiri din culisele începuturilor proiectului N&D, povestind cum s-a pus baza uneia dintre cele mai cunoscute trupe din anii ’90 și cum a evoluat totul în timp. Artistul rememorează și momentul în care Delia a ajuns în proiect, dar și atmosfera din primele sesiuni de înregistrări care au marcat apariția hiturilor ce au făcut istorie. Declarațiile au fost făcute în cadrul emsiunii CANCAN EXCLUSIV, unde Nick a vorbit deschis despre începuturile sale în muzică și formarea trupei. 

Delia a fost una dintre fetele care au ajuns în proiectul N&D în perioada de început, într-un moment în care trupa lucra cu mai multe voci feminine pentru înregistrări. Norocul a făcut ca Nick și Cătălina să ajungă chiar în clasa Deliei, la Liceul Dinu Lipatti. Deși Delia spunea atunci că se descurcă mai bine la flaut și nu era sigură de vocea ei, a acceptat să încerce. Nick i-a ascultat vocea pe holul liceului și i-a propus să dea o probă, moment care a deschis drumul către primele înregistrări din acea perioadă. Emisiunea integrală poate fi urmărită duminică, 21 iunie, începând cu ora 18.00, pe canalul de YouTube CANCAN.

„Trupa N&D avea mai multe fete. Delia a fost luată”

Nick: Bazele proiectului N&D s-au pus în 1993. Era „NND”, nu „N&D”, era altceva. Primul clip oficial a fost în 1999. Au trecut 27 de ani. Asta nu înseamnă că atunci m-am apucat de muzică sau că atunci am intrat în showbiz. De acolo a plecat ideea. Eram cu doi băieți, Nicu și Dan, de aici vine și numele N&D. Am făcut o trupă și am apărut pe prima compilație de rap românesc.

CANCAN: Când a venit Delia?

Nick: Când a venit? Nu a venit niciodată! Delia a fost luată. Delia a fost luată dintr-un liceu și băgată în „borcan”. În borcanul unde tragem voci. Așa se numea camera aia.

Trupa care a făcut istorie timp de peste două decenii

„Delia nu era sigură de vocea ei”

CANCAN: Cum ai simțit să te oprești la ea dintre atâtea fete?

Nick: Nu m-am oprit la ea. S-a întâmplat să fie așa. Trupa N&D avea mai multe fete, să ne înțelegem. Ea a fost una dintre solistele proiectului care, se pare, a ieșit mai mult în evidență. Asta este o altă poveste. Proiectul acesta exista dinainte și a existat și după. Am mers cu Cătălina prin liceu. Am intrat într-o clasă, la liceul Dinu Lipatti.

Cătălina: Am vorbit cu doamna directoare și ne-a dat voie să mergem prin clase. Parcă Delia avea oră de istorie. Cred că franceză. Am intrat în clasă și am întrebat cine vrea să cânte, iar Delia a ridicat două degete. Era puțin emoționată. Au fost două fete, de fapt, care au ridicat mâna. Ea a zis că, de fapt, cântă la flaut și că nu știe dacă are aptitudini vocale. I-am spus: „Hai să încercăm!”. Și așa a fost.

Nick: Am ascultat-o pe holul liceului, iar după aceea am băgat-o în „borcan”. Camera în care tragi voci se numește „borcan”. Am băgat-o acolo și după am scos-o la vânzare. (râde) Și am scos hitul. Da, da.

Succesul trupei a făcut istorie în muzica românească, piesele lor devenind rapid hiturile care au marcat generații întregi. Deși anii au trecut, proiectul rămâne unul de referință, iar Nick continuă să fie la fel de activ și pasionat de ceea ce face. Din când în când, el și Delia se mai reunesc pentru concerte speciale, spre bucuria anilor ’90 și începuturile unei povești muzicale devenite emblemă.

NU RATA: VIDEO | Delia, semnal de alarmă despre violență și bullying! Scene înfiorătoare la Târgu Jiu

CITEȘTE ȘI: Fostul coleg al Deliei din trupa „N&D” arată senzaţional după ce a slăbit peste 20 de kilograme! Nick: „Ajunsesem să nu mai pot să mă aplec să mă leg la bocanci”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

În telenovela Clona erau tată și fiică, în realitate au fost iubiți. Cum arată astăzi Mel și Lucas? Sunt total schimbați
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
În telenovela Clona erau tată și fiică, în realitate au fost iubiți. Cum arată astăzi Mel și Lucas? Sunt total schimbați
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Prosport.ro
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Click.ro
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Primul obiectiv major este ca un robot umanoid să ucidă un soldat rus pe front
go4it.ro
Primul obiectiv major este ca un robot umanoid să ucidă un soldat rus pe front
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce s-a întâmplat cu refugiul lui Omar Hayssam, de la Nehoiu. Teroristul sirian se autoproclamase „prinț” al Buzăului
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu refugiul lui Omar Hayssam, de la Nehoiu. Teroristul sirian se autoproclamase „prinț” al Buzăului
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!