Adrian Sînă s-a zbenguit pe pietonală cu o mână de puștoaice! Cum l-am filmat pe artist în timp ce zvonurile divorțului de Anca Serea au luat amploare

Adrian Sînă s-a zbenguit pe pietonală cu o mână de puștoaice!

După zvonurile care au alimentat speculațiile privind un posibil divorț în cuplul Adrian Sînă și Anca Serea, artistul a fost surprins recent pe Calea Victoriei, într-o companie selectă. Adi a atras atenția fiind flancat de mai multe femei frumoase, toate îmbrăcate în alb și cu zâmbetul pe buze. Paparazzii CANCAN au imagini surprinzătoare cu Adrian Sînă, surprins într-o formă de zile mari, plin de entuziasm și voie bună, înconjurat de prezențe feminine care au atras toate privirile.

De aproape 15 ani împreună și cu o familie care numără șase copii, Adi Sînă și Anca Serea au fost mereu considerați unul dintre cele mai solide cupluri din lumea mondenă. Cei doi și-au unit destinele în 2015, iar de atunci au trecut împreună atât prin momente de fericire, cât și prin provocări care le-au testat relația.

Adî Sînă, apariție surprinzătoare pe Calea Victoriei

Dacă la prima vedere imaginile par să spună o cu totul altă poveste, realitatea este mult mai simplă. Adi Sînă nu se afla la vreo petrecere exclusivistă, ci pe platourile de filmare ale noului său videoclip, pentru piesa „Sunt nebun după tine”. Aproximativ 50 de femei, toate îmbrăcate în alb, au luat parte la filmări, iar decorul a amintit mai degrabă de un spectaculos White Party. Atmosfera a fost una de poveste, cu cadre elegante, multă energie și o imagine care promite să transforme noul clip într-un adevărat spectacol vizual. Adi Sînă a fost în centrul atenției, iar imaginile surprinse la filmări lasă de înțeles că pregătește un proiect special pentru fanii săi.

În centrul atenției s-a aflat și Sânziana Sooper, cea care apare în prim-plan alături de artist în mai multe cadre spectaculoase. Nu știm dacă filmările pentru cel mai nou videoclip s-au încheiat sau dacă Adi Sînă mai pregătește și alte surprize, însă un lucru este cert: așteptăm cu nerăbdare lansarea clipului. Până atunci, rămânem cu ochii și pe evoluția relației dintre artist și Anca Serea, mai ales după valul de speculații din ultima vreme.

Nu RATA: Cine este bărbatul cu care s-a afișat Anca Serea, după ce s-a spus că s-ar separa de Adi Sînă? Imaginile au devenit publice

CITEȘTE ȘI: Adi Sînă, prima reacție după ce s-a aflat că ar divorța de Anca Serea. Ce mesaj subliminal a transmis

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Click.ro
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Elevii celui mai bun liceu din România s-au îmbrăcat în negru, în semn de protest față de uniformele obligatorii: „Nu putem să luăm din dreptul la exprimare al adolescenților” / „Școala este gratuită. De ce să plătim pentru uniforme?”
Gandul.ro

ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!