Dublă sărbătoare în familia Monei Nicolici, fosta crainică de la Antena 1. Vlad Nicolici, fiul acesteia, s-a căsătorit cu Ana Badea, aleasa inimii lui, iar curând urmează să devină părinți. De asemenea, fosta prezentatoare a Observatorului se pregătește pentru noul statut de bunică.
Joi, 25 iunie, Vlad Nicolici și Ana Badea s-au căsătorit. Cununia civilă a avut loc în ziua în care Vlad Nicolici a împlinit 31 de ani. Ceremonia a fost organizată în secret, departe de luminile reflectoarelor, într-o atmosferă intimă și caldă. După semnarea actelor, nuntașii s-au retras în curtea unei locații cochete, unde au petrecut până târziu cu grătar, muzică bună și o atmosferă plină de veselie.
Dincolo de discreția evenimentului, un alt detaliu special a atras atenția tuturor. Proaspeții căsătoriți au oferit o adevărată lecție de simplitate. Au renunțat la organizarea fastuoasă a nunților și au ales să poarte ținute vaporoase, complet albe.
Ana Badea și-a afișat cu mândrie burtica de gravidă. Pe o rețea de socializare, Mona Nicolici, viitoarea bunică, a distribuit câteva imagini de la cununie și din timpul petrecerii, alături de un mesaj emoționant pentru fiul și nora sa.
„Căsătorit de ziua lui. Să fiți fericiți, dragii noștri! Cu bucurie să vă fie viața”, a fost mesajul pe care Mona Nicolici l-a postat în dreptul fotografiilor cu fiul ei.
Mona Nicolici are doi copii. Vlad și Maria Nicolici din căsătoria cu omul de afaceri Mihai Nicolici. Tânărul de 31 de ani a terminat facultatea de Teatru, la clasa profesorului Florin Zamfirescu, iar acum este actor la Teatrul din Bacău. Pe lângă actorie, fiul fostei crainice este pasionat și de muzică, fiind liderul și chitaristul formației de pop rock R.U.A și al trupei de blues – rock, Blue 420. De asemenea, Maria Nicolici are 23 de ani și împarte aceleași pasiuni cu fratele său, fiind absolventă de Regie și Teatru.
În 2019, Mona și Mihai Nicolici au divorțat în secret. La scurt timp de la separare, fosta prezentatoare de la Antena 1 s-a căsătorit cu chef Cezar Munteanu. Maestrul bucătar și soția lui fac o echipă excelentă din toate punctele de vedere. Dacă pe plan personal relația dintre cei doi a mers brici, pe plan profesional lucrurile s-au aranjat conform dorințelor și planurilor lor. Mona Nicolici a dat viața din televiziune pe antreprenoriat.
Acum toată lumea crede că sunt jurnalist la Europa FM, dar eu am doar o emisiune acolo. Eu sunt antreprenor, consultant în sustenabilitate şi CSR (Responsabilitate Socială Corporativă, n.r.), am şi un restaurant cu soţul meu. Am învățat în ultimii 2 ani puterea lui ÎMPREUNĂ. Și că nu e nevoie de mulți pentru asta”, spunea Mona Nicolici în urmă cu ceva timp.