CRBL a cerut 40.000 € în instanță, dar a primit o lovitură neașteptată! După accidentul care l-a ținut peste 50 de zile în spital, instanța i-a tăit drastic despăgubirile

A cerut despăgubiri de aproape 40.000 de euro după accidentul de motocicletă care i-a schimbat viața, însă verdictul judecătorilor i-a adus o surpriză. Deși a obținut câștig de cauză, CRBL va încasa doar o fracțiune din suma solicitată, după un proces care a durat aproape doi ani!

CRBL a trecut prin unul dintre cele mai dificile momente din viața sa în 2023, când a fost implicat într-un accident rutier grav în apropierea orașului Hațeg. Artistul se afla pe motocicletă și, potrivit informațiilor din dosar, a efectuat o manevră de depășire considerată periculoasă pe acel sector de drum, moment în care a intrat în coliziune cu o autoutilitară.

Impactul a fost extrem de violent, iar cântărețul a suferit multiple traumatisme la nivelul picioarelor și a fost transportat de urgență la spital, unde a urmat aproape două luni de tratamente și recuperare. La acea vreme, imaginile și mesajele transmise de pe patul de spital au impresionat fanii, iar artistul recunoștea că experiența i-a schimbat perspectiva asupra mersului pe motocicletă.

„Nu mai am motor, nu mai am permis, trebuie să îmi dau examen pentru permis. Mi-am învățat lecțiile, dar asta nu înseamnă că nu mă voi mai urca pe motor. Cea mai importantă lecție a fost să port echipament de protecție, pe care nu îl aveam atunci”, declara CRBL după accident.

Deși și-a asumat public greșelile și a spus că a tras învățămintele necesare, povestea nu s-a încheiat odată cu externarea din spital. După ce starea sa de sănătate s-a îmbunătățit, artistul a decis să meargă în instanță și să solicite despăgubiri pentru suferințele îndurate.

Victoria lui CRBL are un gust amar

Procesul s-a întins pe parcursul a aproape doi ani, iar CRBL, pe numele său real Andreianu Mihail Eduard, a solicitat daune morale în valoare de 200.000 de lei, echivalentul a aproximativ 40.000 de euro, de la societatea de asigurări Allianz-Țiriac.

Judecătoria Sectorului 1 București i-a dat însă doar parțial câștig de cauză. Prin hotărârea pronunțată pe 26 iunie 2026, instanța a obligat compania de asigurări să îi plătească artistului 25.000 de lei cu titlu de daune morale, adică de aproape opt ori mai puțin decât suma solicitată.

”Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Andreianu Mihail Eduard, în contradictoriu cu pârâta ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI S.A. cu citarea intervenientului forţat Bec Dorin. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 25000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, la care se adaugă penalităţile de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, începând cu cea de-a 11-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, până la data achitării efective a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 3100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru (100 lei) şi onorariu avocaţial (3000 lei). Respinge în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti”. 

Așadar, deși hotărârea îi este favorabilă, diferența dintre suma cerută și cea obținută este uriașă. CRBL mai are, totuși, o șansă ca să răstoarne decizia, prin apel, în termen de maxim 30 de zile.

CITEȘTE ȘI:

Cum arată și cu ce se ocupă prima soție a lui CRBL. Artistul și Andreea au divorțat după 7 ani de mariaj

Olga Guțanu a spus ADIO dietei. Iubita lui CRBL, surprinsă în timp ce se „lupta” cu hotdog-ul!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!