Acasă » Exclusiv » Soția lui Denis Alibec, prima reacție după episodul din parcarea de la LOFT. Ce s-a întâmplat, de fapt, între ei: „Realitatea este alta!”
Soția lui Denis Alibec, prima reacție după episodul din parcarea de la LOFT. Ce s-a întâmplat, de fapt, între ei: „Realitatea este alta!”
Denis Alibec și Anca Surdu au fost protagoniștii unor momente care au ridicat mai multe semne de întrebare. După ce CANCAN.RO i-a surprins pe cei doi în Loft în timpul unui moment mai tensionat, fosta gimnastă a explicat ceea ce s-a întâmplat, de fapt, între ei în seara cu pricina. Așa cum știm, nici a doua zi, la o primă vedere, lucrurile între ei nu păreau chiar roz, atmosfera era destul de rece, în ciuda faptului ironic că cei doi erau pe plajă unde temperaturile depășeau 40 de grade. Dar, pentru a elucida misterul și a aflat ce s-a întâmplat între proaspeții însurăței, am stat de vorbă cu soția lui Denis Alibec. Iată ce ne-a dezvăluit despre relația lor, episodul din club, dar și cum decurge sarcina.
Denis Alibec, atacant la Farul Constanța, și proaspăta lui soție, Anca Surdu, dublă campioană mondială la gimnastică aerobică, sunt în luna de miere, după ce cantonamentul lui Alibec s-a terminat și a primit o permisie. Căsătoria lor a avut loc pe 7 iunie, iar cei doi au decis să plece și să se relaxeze câteva zile la mare. Acolo i-a surprins și CANCAN.RO însă imaginile cu ei au reliefat un episod care s-a soldat cu plecarea ei din club în parcare, urmată de venirea proaspătului ei soț acolo pentru a detensiona lucrurile. Dar, pentru a nu interpreta imaginile greșit, am decis așadar să o contactăm pe Anca pentru a vedea ce s-a întâmplat, de fapt, în Loft. Se pare că între ei a avut loc o mică discuție, dar știți cum se spune: totul e bine când se termină cu bine. Iată ce s-a întâmplat.
Soția lui Denis Alibec spune ce s-a întâmplat în Loft: „Când au o căsnicie, oamenii discută”
Anca Surdu a decis să spună cum au stat lucrurile între ea și proaspătul ei soț în seara respectivă. Cu umor și fără a lăsa loc de interpretări, fosta gimnastă a pus capăt speculațiilor și a explicat că între ea și Denis Alibec nu a existat niciun scenariu telenovelistic, ci pur și simplu o discuție așa cum se întâmplă în majoritatea cuplurilor. Și, acum nu putem să fim cârcotași și să spunem că nu se întâmplă asta într-o relație. Important este ca micile certuri să fie trecute cu vederea.
„A fost o simplă discuție ca la oricare alți oameni, atât. Nu cred că suntem atât de importanți ca fiecare ieșire din casă să fie un subiect de articol, mai ales că nu are legătură cu adevărul. Da, discutăm că de asta suntem oameni, oamenii vorbesc, discută tot felul de situații, mai ales cei care au o căsnicie. Sunt lucruri interpretate de oameni din jur, nu au nicio legătură cu realitatea. Realitatea este pur și simplu alta”, a spus Anca Surdu pentru CANCAN.RO.
Soția lui Denis Alibec spune ce s-a întâmplat în parcarea de la Loft
Dacă în privința discuției din parcarea clubului, fosta gimnastă a elucidat misterul, în ceea ce privește atitudinea sa de a doua zi, soția lui Denis Alibec a glumit spunând că privirea sa „nervoasă” ar fi fost din cauza faptului că temperaturile ridicate de afară îi dădeau bătăi de cap. Ce-i drept, nu are cum să o contrazică nimeni, căci nu e tocmai ușor să fii însărcinată în al doilea trimestru, mai ales pe asemenea caniculă.
„La plajă da, asta este fața mea, da, într-adevăr dacă te uiți la fața mea de angry bird (n.r. râde) ai putea interpreta că sunt foarte supărată și nervoasă, dar nu are legătură cu absolut nimic din ce se întâmplă. Era de la soare, plus că sunt și puțin inflamată fiind gravidă, nu are nicio legătură cu vreo dramă ceva. Eu înțeleg presa, dar să știți că aici nu a fost nicio problemă”, a declarat soția lui Denis Alibec pentru CANCAN.RO.
A doua zi pe plajă ce doi au atras atenția
Anca Surdu și Denis Alibec mai au puțin și își vor strânge în brațe bebelușul. Cei doi au dat vestea că vor deveni părinți chiar acum o lună, la cununia lor. Atunci, Anca a purtat o rochie albă, mulată, prin care se putea întrezări burtica de gravidă, iar invitații s-au bucurat enorm la aflarea veștii. Fosta gimnastă a povestit că sarcina decurge foarte bine, iar ea și soțul ei abia așteaptă să-și strângă în brațe copilașul.
„Totul decurge în regulă, suntem bine, totul este ok. Nu am avut grețuri sau alte stări de rău din fericire, suntem bine și eu, și bebelușul”, a mai declarat Anca.
Botezul și petrecerea lor de nuntă vor avea loc anul viitor, iar până atunci cei doi se bucură de sarcină și abia așteaptă să experimenteze cel mai important rol din viața lor: cel de părinți.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a
limbajului
instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași
comentariu
pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Site-ul
nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru
contribuția
la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.