Amendă de 5.000 de lei dacă faci asta în fața blocului. Ai nevoie de aprobare

Amendă de 5.000 de lei dacă faci asta în fața blocului. Ai nevoie de aprobare
Amendă de 5.000 de lei dacă faci asta în fața blocului. Ai nevoie de aprobare

Viața la bloc vine cu multe neplăceri, iar cei care locuiesc la parter știu cel mai bine cât de frustrant este să stai într-un apartament în care soarele pătrunde cu greu. De cele mai multe ori, vinovați sunt copacii crescuți chiar în fața ferestrelor, iar unii proprietari ajung să ia o decizie care îi poate costa scump. Puțini știu că, dacă tai un arbore fără aprobare, riști o amendă de până la 5.000 de lei.

Mulți se gândesc că, dacă arborele îi încurcă doar pe ei și le întunecă locuința, îl pot toaleta sau chiar tăia pe cont propriu. Numai că legea spune cu totul altceva, iar autoritățile pot aplica sancțiuni consistente celor care intervin fără autorizație asupra copacilor aflați pe domeniul public.

Amenzi usturătoare pentru cei care stau la bloc

Chiar dacă locuiești la parter și în casă este întuneric aproape toată ziua, nu ai voie să decizi singur soarta copacului din fața blocului. Arborii plantați pe spațiile verzi aparțin domeniului public și sunt protejați de lege.

Asta înseamnă că orice intervenție făcută fără acordul autorităților poate fi sancționată. În unele cazuri, amenzile ajung până la 5.000 de lei, iar explicația că ai vrut doar mai multă lumină în apartament nu te scapă de răspundere.

Foto: Pexels

Dacă un copac îți umbrește locuința și simți că nu mai ai deloc lumină naturală, există o procedură legală pe care trebuie să o urmezi.

Primul pas este să depui o solicitare la primărie, către serviciul care administrează spațiile verzi. De asemenea, este bine să discuți și cu asociația de proprietari. Dacă mai mulți vecini sunt afectați de aceeași situație, o cerere comună poate cântări mai mult în fața autorităților.

Ce pot decide autoritățile

După verificările făcute la fața locului, specialiștii pot decide dacă este nevoie de toaletarea copacului, astfel încât lumina să pătrundă mai ușor în apartamente. În schimb, tăierea completă a arborelui este o măsură rară și se aprobă doar dacă acesta este uscat, bolnav, prezintă pericol pentru oameni sau afectează rețelele ori infrastructura din zonă.

Deși pentru mulți locatari copacii din fața blocului sunt o sursă de disconfort, aceștia au un rol important. Oferă umbră în zilele toride, reduc poluarea și contribuie la un aer mai curat în cartiere.

Așa că, înainte să pui mâna pe fierăstrău sau să chemi pe cineva să rezolve problema „pe ascuns”, gândește-te de două ori. În loc să te bucuri de mai multă lumină în casă, te poți trezi cu o amendă usturătoare și cu explicații de dat în fața autorităților.

VEZI ȘI: Amendă uriașă de 100.000 lei pentru românii care locuiesc la bloc în 2026 și nu obțin aceste semnături. Mulți nici nu știu că este nelegal

Război total între vecini, într-un bloc din Capitală! Ce au surprins camerele de pe palier i-a uimit până și pe judecători

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Sanda Ladoși nu a fost invitată la majoratul fiului ei. Ce s-a întâmplat la petrecere: „A venit poliția”
Click.ro
Sanda Ladoși nu a fost invitată la majoratul fiului ei. Ce s-a întâmplat la petrecere: „A venit poliția”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Prima reacție de la Cotroceni, după alegeri. Cum s-ar putea schimba relația României cu noua generație de politicieni americani
Digi24
Prima reacție de la Cotroceni, după alegeri. Cum s-ar putea schimba relația României cu noua generație de politicieni americani
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Blestemul „midterms”. Nu doar Trump, ci mai toți presedinții americani în exercițiu au pierdut alegerile. Ce înfrângeri au suferit Bush, Obama sau Clinton când erau la Casa Albă și când au mai pierdut republicanii ambele camere
Gandul.ro

NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia