Vara aceasta are o semnificație aparte pentru Oana Sîrbu. Artista a retrăit o perioadă definitorie din viața sa, odată cu reuniunea organizată la 40 de ani de la absolvirea Liceului de Filologie-Istorie „Iulia Hasdeu” din București. Întâlnirea a adus laolaltă foști colegi și profesori, oferindu-le tuturor ocazia de a depăna amintiri din anii petrecuți pe băncile școlii și de a rememora atmosfera unei epoci complet diferite de cea de astăzi.
Evenimentul a avut o încărcătură emoțională cu atât mai mare cu cât, în aceeași perioadă, se împlinesc și 40 de ani de la lansarea filmului „Liceenii”, producția care a transformat-o pe Oana Sîrbu într-unul dintre cele mai îndrăgite nume ale cinematografiei și muzicii românești. Rolul Danei Vasilescu a făcut-o celebră încă din ultimul an de liceu și i-a schimbat definitiv destinul profesional.
Reuniunea promoției a fost marcată de momente pline de nostalgie. Foștii elevi au revăzut sălile de clasă, au răsfoit amintiri din adolescență și au refăcut simbolic atmosfera de odinioară, inclusiv prin tradiționala strigare a catalogului. Fotografiile realizate cu această ocazie au surprins bucuria revederii și emoțiile celor care, după patru decenii, s-au regăsit în același loc în care și-au petrecut o parte importantă din tinerețe.
Pentru artista în vârstă de 58 de ani, perioada liceului a coincis cu începutul ascensiunii sale în lumea artistică. În ultimul an de studii, cariera sa a cunoscut o evoluție spectaculoasă. A participat la concursul de televiziune „Steaua fără nume”, unde și-a făcut remarcat talentul, a fost recompensată la Festivalul de la Mamaia și, în același timp, a fost distribuită în filmul care avea să devină unul dintre cele mai iubite lungmetraje românești dedicate adolescenței.
„Anii mei de liceu au fost destul de cenușii… erau anii 82-86, când viața-n România devenise grea. Personal, doream să cânte, era singurul meu vis, veneam cu chitara la școală, mă suiam pe bancă și le cântam colegelor. Mi-au amintit ele, de curând!
Duceam muncă de lămurire cu ai mei să mă lase la concursuri, mergeam cu mama la repetițiile corului Preludiu, unde activam. Mai apoi la Școala Populară de artă…îmi doream foarte mult să fiu pe scenă’
Colegii mi-aminteau că mai… lipseam, mă schimbam la liceu de câte-o pereche de pantofi, ca să nu mă vadă directoarea liceului, o persoană foarte severă, care ne-aștepta, câteodată, după poarta laterală, cu un băț, ca să ne mai altoiască, dacă aveam ciorapi colorați, de exemplu. Sau dacă aveam matricola necusută și doar prinsă-n ace! Teribil!, a rememorat cântăreața.
Succesul profesional venea însă într-o perioadă complicată pentru România. Prima jumătate a anilor ’80 era marcată de numeroase restricții, iar viața elevilor se desfășura după reguli stricte. Uniforma, disciplina și respectarea regulamentului școlar reprezentau aspecte esențiale, iar orice abatere putea atrage sancțiuni imediate.
Clădirea impunătoare a liceului, cunoscută printre elevi sub porecla „Bastilia”, era asociată cu un regim sever de disciplină. Profesorii și conducerea instituției urmăreau cu atenție respectarea regulilor, iar aspectul elevilor era verificat zilnic. Uniformele trebuiau purtate impecabil, matricolele cusute corespunzător, iar accesoriile considerate nepotrivite erau complet interzise.