Actrița Becca Tobin, din serialul „Glee”, a devenit mamă pentru a doua oară! Ce nume a ales pentru fiica ei

Actrița Becca Tobin, din serialul „Glee”, a devenit mamă pentru a doua oară! Sursa foto: Instagram

Actrița din serialul Glee, Becca Tobin, a devenit mamă pentru a doua oară. Mama surogat a născut cu aproximativ șase săptămâni înainte de termen. Află ce nume a ales pentru fiica ei!

Becca Tobin a devenit mamă pentru a doua oară

Actrița, dansatoarea și cântăreața americană, în vârstă de 40 de ani, a devenit mamă pentru a doua oară cu ajutorul unei mame surogat. Din nefericire, aceasta nu a reușit să ducă sarcina la termen și a fost nevoită să nască mai devreme cu aproximativ șase săptămâni.

În prezent, fiica actriței Becca Tobin se află în secția de terapie intensivă neonatală (NICU). Micuța a primit numele Meyer June Martin, un omagiu adus străbunicului și străbunicii sale. Becca Tobin, cunoscută pentru rolul lui Kitty Wilde din serialul muzical „Glee”, a postat pe Instagram mai multe imagini cu micuța ei.

„Fața unei femei care tocmai a devenit mamă pentru a doua oară. Bine ai venit pe lume, Meyer June Martin. Ai venit puțin mai devreme, dar cred că ai știut cât de mult te-am așteptat”, este mesajul pe care Becca Tobin l-a postat la descrierea imaginilor.

Cum arată fiica Beccăi Tobin

În poze, Becca apare plângând de fericire după ce își vede pentru prima oară fiica. Apoi apare când o ține pentru prima dată în brațe, în salonul de maternitate, și micuța ei doarme liniștită în brațele mamei. Într-o altă fotografie apare și soțul ei, Zach Martin, care își exprimă bucuria făcând semnul „thumbs up”.

„Fața unei femei care tocmai a văzut o supereroină aducând pe lume fiica ei. Îmbrățișări în NICU. Asta înseamnă showbiz, iubito. Atenție, tată atrăgător!”, este un alt mesaj pe care actrița l-a postat ulterior.

De ce mama surogat nu a putut duce sarcina la termen

Potrivit unei mărturisiri a actriței, mama surogat, Katie, a dezvoltat o formă „destul de periculoasă” de preeclampsie. Este vorba despre o complicație a sarcinii care putea pune în pericol atât viața ei, cât și pe cea a copilului.

„Doctorul ne-a spus: «Știți ceva? În acest moment, bebelușul este suficient de bine dezvoltat. Trebuia să se nască pe 26 august, dar s-a născut pe 19 iulie»”, a povestit actrița în podcast-ul The LadyGang.

Micuța Meyer s-a născut cântărind aproximativ 2,52 kilograme. Va rămâne internată în secția de terapie intensivă neonatală între două și șase săptămâni. Mama ei, Becca Tobin, a participat activ la nașterea fiicei sale care „se simte bine” și evoluează favorabil.

„Bebelușul a alunecat pur și simplu afară, iar eu și moașa îl țineam împreună în brațe”, a povestit vedeta din serialul NCIS: Los Angeles.

Actrița Becca Tobin a devenit mamă pentru prima dată în anul 2022, tot cu ajutorul unei mame surogat, potrivit The Sun.

CITEȘTE ȘI:

Amanta lui Sorinel Copilul de Aur iese la atac după ce a născut! Îi cere artistului să-și asume rolul de tată: „A mințit la TV, a vrut doar să nu se facă de rușine”

Răzvan Burleanu a devenit tată de băiat! Soția șefului FRF a născut al doilea copil

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în trei săptămâni și jumătate: „Am plecat de la S, am ajuns la L și înapoi la S”. Cum a reușit?
Click.ro
Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în trei săptămâni și jumătate: „Am plecat de la S, am ajuns la L și înapoi la S”. Cum a reușit?
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Ce este „Curtea Constituțională” din Polonia. Ce puteri are și de ce este acum sub asalt
Gandul.ro
Ce este „Curtea Constituțională” din Polonia. Ce puteri are și de ce este acum sub asalt
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani